Fotbal: 30 de fani, reţinuţi pentru acte de vandalism la un meci din Maroc

Data:

Un număr de 30 suporteri, dintre care 26 minori, au fost reţinuţi duminică pentru acte de vandalism comise în stadionul Al Inbiaate din Agadir, la meciul din prima ligă marocană de fotbal dintre echipa locală Hassania şi FUS Rabat, transmite EFE, citată de Agerpres.

Alţi 14 fani suspectaţi că au fost implicaţi în incidente, soldate cu rănirea a şase agenţi şi pagube materiale, au fost prezentaţi procurorilor în stare de libertate.

Fanii reţinuţi sunt acuzaţi că au agresat agenţi de securitate, au aruncat cu pietre, de deţinere de arme albe, distrugerea bunului public şi privat, printre alte delicte.

FUS Rabat s-a impus cu 3-1 şi ocupă locul cinci, la cinci puncte de liderul Wydad Casablanca, în timp ce Hassania este pe locul 12.

Pe 16 martie, la un meci din Cupa Marocului, 42 de suporteri au fost arestaţi sub acuzaţia de apartenenţă la o reţea criminală pentru implicarea în acte grave de vandalism la Rabat, soldate cu rănirea a 103 agenţi de securitate şi 23 civili.

În Maroc, incidentele provocate de fanii ultras sunt obişnuite, mai ales de cei care susţin cele două mari cluburi din Casablanca, Raja respectiv Wydad.

Guvernul marocan a decis pe 24 februarie eliminarea restricţiilor şi deschiderea stadioanelor de fotbal, după ce situaţia epidemiologică a ţării s-a îmbunătăţit.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Novak Djokovic şi Alex De Minaur vor disputa finala turneului de la Beijing (ATP)

Jucătorii de tenis Novak Djokovic şi Alex De Minaur vor disputa finala turneului ATP 500 de la Beijing,...

Îmi pare rău de accidentarea lui Alex Scott, spune selecţionerul Angliei, Thomas Tuchel

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, a declarat că nu a existat niciun indiciu privind riscul...

Jurgen Klopp lucrează la reconstrucţia naţionalei Germaniei, însă rezultatele se lasă aşteptate

Selecţionerul Jurgen Klopp a părăsit, duminică, stadionul din Salonic înţelegând că o singură victorie în cele patru meciuri...

Carlos Alcaraz, primul finalist la Tokyo (ATP)

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, s-a calificat luni în finala turneului ATP 500 de la Tokyo,...