Fotbal: Sud-coreeanul Son Heung-min, apreciat la Tottenham

Data:

Căpitanul echipei Tottenham Hotspur, Son Heung-min, a devenit un lider natural după plecări importante de la clubul din Premier League şi a oferit constant evoluţii bune în acest sezon, a declarat luni antrenorul Ange Postecoglou, scrie Reuters, conform Agerpres.

Son, cel mai bun marcator al lui Spurs în această campanie, cu 15 goluri şi opt pase decisive, a preluat banderola de căpitan după ce Harry Kane a plecat anul trecut la Bayern Munchen.

Spurs l-a pierdut şi pe portarul francez, câştigător al Cupei Mondiale, Hugo Lloris, care s-a alăturat clubului Los Angeles FC după 11 ani petrecuţi la echipa din nordul Londrei.

„Nu a fost o decizie grea (de a-l face pe Son căpitan). Am considerat firesc ca Son să preia banderola, el este un adevărat lider şi la naţionala sa. Uneori, când ai un astfel de rol poate fi o povară, dar performanţele lui au fost remarcabile”, a mărturisit Postecoglu.

„Vrem să încheiem sezonul în forţă şi să continuăm să construim pe baze solide. Sperăm ca peste alte 12 luni oamenii să ne privească diferit şi să vorbească despre noi altfel”, a spus Postecoglou.

Fundaşul român Radu Drăguşin a fost integralist la Tottenham Hotspur în partida câştigată pe teren propriu de echipa sa, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Luton Town, sâmbătă, în etapa a 30-a a campionatului de fotbal al Angliei.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 3, prin olandezul Tahith Chong, însă Tottenham a egalat după pauză, în urma unui autogol al burkinabezului Issa Kabore. Gazdele au marcat golul victoriei prin atacantul sud-coreean Heung-min Son, în minutul 86.

Drăguşin a fost titular în premieră la Tottenham Hotspur la mijlocul lunii trecute, când Spurs a fost învinsă cu 3-0 pe terenul altei echipe londoneze, Fulham, într-un meci din etapa a 29-a a campionatului de fotbal al Angliei. El a jucat în locul fundaşului olandez Micky van de Ven care era accidentat.

Tottenham este pe locul 5, cu 56 de puncte, după 30 de etape. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vinicius trebuie să fie apt sută la sută fizic pentru a prinde CM 2026, consideră Ancelotti

Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal a Braziliei, a declarat că atacantul Vinicius Jr trebuie să fie pregătit...

NHL – Dublă reuşită de Sidney Crosby pentru Pittsburgh Penguins

Starul Sidney Crosby a reuşit două goluri pentru Pittsburgh Penguins, care a învins-o pe Philadelphia Flyers cu scorul...

Ronald Araujo (FC Barcelona) a primit permisiunea de a lipsi pe termen nelimitat de la echipă

Ronald Araujo, fundaşul şi căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, a primit permisiunea clubului spaniol să lipsească pe...

NBA – LA Lakers a pierdut acasă, deşi Luka Doncic a marcat 38 de puncte

Los Angeles Lakers nu a putut evita înfrângerea pe teren propriu cu Phoenix Suns, scor 108-125, în ciuda...