Fotbal: Reghecampf, la prima sa victorie cu Al-Tai în campionatul Arabiei Saudite

Data:

Antrenorul român Laurenţiu Reghecampf a obţinut prima sa victorie pe banca tehnică a echipei Al-Tai, 3-2 cu Al Riyadh, vineri seara, pe teren propriu, în etapa a 11-a a ligii saudite de fotbal, scrie Agerpres.

De când a preluat echipa, pe 25 septembrie, Reghecampf avea un bilanţ de patru înfrângeri, trei în campionat şi una în Cupa Regelui.

Mijlocaşul Andrei Cordea a oferit pase de gol la primele două reuşite ale gazdelor, iar atacantul croat Marko Dugandzic (ex-Rapid) a reuşit să marcheze primul său gol pentru Al-Tai (28). Alfa Semedo (40) şi Rakan Shamlan (45+2) au marcat celelalte goluri ale gazdelor.

Pentru Al Riyadh. la care fundaşul român Alin Toşca a fost integralist, au punctat Saleh Al Abbas (8) şi Birama Toure (90+2 – penalty).

Cordea a jucat tot meciul şi a primit un cartonaş galben în min. 89.

Al Riyadh se află pe locul 12, cu 11 puncte, iar Al-Tai ocupă locul 14, cu 10 puncte.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...