Fotbal: Real Madrid – Manchester City, derby-ul sferturilor Ligii Campionilor

Data:

Real Madrid va avea cel mai dificil adversar din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, campioana en titre, Manchester City, un duel care va reprezenta ”o provocare” pentru vicecampioana Spaniei, a opinat Emilio Butragueno, director de relaţii instituţionale al clubului iberic, după tragerea la sorţi de la Nyon, conform EFE, scrie Agerpres.

”Ei sunt campionii, ne cunoaştem perfect. Nu trebuie să explic calităţile lui City, vor fi două meciuri mari pentru public între două echipe de vocaţie ofensivă, cu jucători de top. Ne aşteaptă două meciuri extraordinare, dar cu speranţa că echipa noastră va fi la înălţime. Trebuie să obţinem un rezultat bun pe Bernabeu pentru a-l apăra pe Etihad. Să vedem cum vor sta echipele după meciurile selecţionatelor, dar va fi o dublă foarte dificilă”, a spus Butragueno la canalul Movistar+.

Fostul atacant merengue speră că stadionul Bernabeu va trăi o altă seară magică şi va impulsiona echipa ca în alte nopţi speciale din Liga Campionilor: ”Lucrul pozitiv este că avem multe calităţi şi vom vedea cine este cel mai puternic. Este o provocare. În acest tip de meciuri toţi jucătorii doresc să joace şi să demonstreze. Bernabeu ne va ajuta cu siguranţă şi va fi foarte atractiv pentru public. Va fi foarte dificil, dar înaintea marilor dificultăţi jucătorii doresc să dovedească cine sunt”.

În sezonul trecut, City a eliminat-o pe Real Madrid cu scorul general de 5-1 (1-1, 4-0) în semifinale, dar în campania 2021/2022, Real a trecut de City tot în semifinale (3-4, 3-1) şi a câştigat şi trofeul după o finală cu Liverpool (1-0).

Real Madrid, deţinătoarea recordului de trofee în competiţie (14), şi Manchester City, campioana en titre, s-au înfruntat până acum de zece ori în cupele europene, englezii având uşor avantaj, cu 4-3 la victorii şi 17-14 la golaveraj.

Câştigătoarea dintre Real Madrid şi Manchester City va juca în semifinale cu Arsenal sau Bayern Munchen. .

Sferturile de finală vor avea loc pe 9-10 aprilie, respectiv 16-17 aprilie, semifinalele sunt programate pe 30 aprilie-1 mai, respectiv 7-8 mai, iar finala va avea loc la Londra, în data de 1 iunie, pe Wembley Stadium. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Max Verstappen, cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Belgiei

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui...

JO 2024: Analizele calităţii apelor Senei corespund standardelor în şase zile în perioada 17-23 iulie

Analizele calităţii apelor Senei la nivelul podului Alexandru al III-lea din Paris corespund standardelor în şase zile din...

JO 2024: Fostul mare fotbalist brazilian Zico a depus plângere după ce a fost jefuit la Paris

Fostul mare fotbalist brazilian Zico, invitat la Jocurile Olimpice de la Paris de către delegaţia ţării sale, a...

Elveţianul Sandro Schaerer va arbitra Supercupa Europei, Real Madrid – Atalanta Bergamo

Elveţianul Sandro Schaerer a fost delegat să arbitreze Supercupa Europei la fotbal, meci care le va opune pe...