Fotbal: Petrolul Ploieşti – FCU Craiova 1-0, în play-out-ul Superligii

Data:

Petrolul Ploieşti a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din prima etapă a fazei play-out a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Jair (62), cu un şut deviat în propria poartă de Vlad Achim.

Ploieştenii au mai avut două ocazii notabile, una prin Paul Papp (27), care a trimis puţin pe lângă poartă cu capul, şi Jair (30), care a reluat cu umărul, la centrarea lui Sergiu Hanca, iar mingea a lovit bara transversală.

Cea mai bună ocazie a oaspeţilor a fost semnată de Vlad Achim (73), care a şutat de la distanţă, dar portarul Lukas Zima a respins de sub transversală.

Florin Stângă a debutat cu dreptul ca antrenor interimar la Petrolul Ploieşti.

FCU Craiova a ajuns la şapte etape consecutive fără victorie (un singur punct obţinut), ultimele două eşecuri fiind cu Nicolo Napoli pe bancă.

Petrolul venea după patru eşecuri consecutive.

În sezonul regulat, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, Petrolul s-a impus cu 4-3 acasă, iar FCU Craiova cu 2-0.

FC Petrolul Ploieşti – FCU 1948 Craiova 1-0 (0-0), Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti
A marcat: Jair (62).
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); al patrulea oficial: Andrei Antonie (Bucureşti)
Arbitru video: Bogdan Dumitrache (Bucureşti); arbitru asistent video: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti)
Observatori: Teodora Albon (Cluj-Napoca) – CCA, Ioan Mărginean (Alba Iulia) – LPF
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Messi, „jucătorul lunii” aprilie în MLS

Starul argentinian Lionel Messi (Inter Miami) a fost ales, joi, cel mai bun jucător al lunii aprilie în...

Tenis: Alcaraz, forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Roma

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul trei mondial, nu va juca la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma,...

Handbal masculin: CS Dinamo şi-a aflat adversarul din semifinalele EHF European League

CS Dinamo Bucureşti va înfrunta formaţia germană SG Flensburg-Handewitt în semifinalele turneului competiţiei masculine de handbal EHF European...

Hochei pe gheaţă: România a învins Coreea de Sud, la Mondiale

Selecţionata României a câştigat cu emoţii meciul cu Coreea de Sud, scorul de 3-2 (1-0, 1-0, 1-2), vineri,...