Fotbal: Mexicanul Javier Aguirre nu va mai fi antrenorul echipei Real Mallorca din sezonul viitor

Data:

Antrenorul mexican Javier Aguirre nu va mai continua să o pregătească pe Real Mallorca din sezonul viitor, a anunţat clubul spaniol de fotbal, miercuri, într-un comunicat dat publicităţii în care apreciază „munca şi profesionalismul său” la cârma echipei, informează EFE.

În comunicatul său, clubul din Baleare laudă munca realizată de Aguirre de la preluarea băncii tehnice, în martie 2022, dar nu a dezvăluit identitatea viitorului antrenor.

Conform presei, unul dintre potenţialii înlocuitori ai lui Aguirre ar fi Jagoba Arrasate, antrenorul formaţiei Osasuna.

„Aguirre a reuşit, printre altele, să menţină echipa pentru al patrulea sezon consecutiv în Primera Division – a doua cea mai lungă serie din istoria sa -, locul nouă în sezonul 2022/2023 şi să o califice, după 21 de ani, într-o finală a Cupei Regelui, care îi permite să dispute următoarea Supercupă a Spaniei”, se mai arată în comunicat.

Mallorca a anunţat că îşi va lua rămas bun de la Javier Aguirre în cadrul unei ceremonii organizate joi pe stadionul Son Moix.

Anul acesta, rezultatele slabe ale rivalelor directe din partea inferioară a clasamentului au ajutat-o pe Mallorca să-şi asigure menţinerea în primul eşalon, cu 7 victorii, 16 egaluri şi 14 înfrângeri, înaintea ultimei etape.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

EURO 2024: Italia a dat dovadă de caracter, afirmă selecţionerul Luciano Spalletti

Naţionala Italiei, condusă după 23 de secunde de joc, "a dat dovadă de caracter" pentru a se impune...

Căpitanul echipei Real Madrid, în negocieri avansate cu Al-Ittihad, anunţă Marca

Fundaşul spaniol Nacho Fernandez a decis să plece de la Real Madrid după expirarea contractului său, pe 30...

David Beckham plănuieşte să creeze o echipă feminină la Miami

Fostul fotbalist englez David Beckham, coproprietarul clubului Inter Miami din Major League Soccer, a declarat, joi, că intenţionează...

Fotbal: Spania a fost autorizată de CIO să naturalizeze doi jucători pentru JO 2024

Fotbaliştii Dean Huijsen şi Mateo Joseph, de naţionalitate olandeză respectiv britanică, au primit aprobarea de la Comitetul Internaţional...