Fotbal: Manchester United şi Arsenal Londra, eliminate din Cupa Ligii engleze

Data:

Echipa Manchester United, deţinătoarea trofeului, a fost eliminată din Cupa Ligii engleze de fotbal în optimile de finală, fiind învinsă fără drept de apel pe teren propriu de formaţia Newcastle United cu scorul de 3-0, într-o partidă disputată miercuri, scrie Agerpres.

„Coţofenele” s-au impus pe Old Trafford prin golurile marcate de Miguel Almiron (28), Lewis Hall (36) şi Joe Willock (60).

Eric ten Hag, antrenorul lui Manchester United, al cărui scaun începe să se clatine tot mai mult după un debut de sezon sub aşteptări, a menajat mai mulţi dintre titularii săi obişnuiţi la acest joc.

Arsenal Londra este o altă favorită la câştigarea trofeului care s-a oprit în faza optimilor EFL Cup, după ce s-a înclinat pe terenul rivalei londoneze West Ham United (scor 1-3).

Gazdele, care nu au reuşit să expedieze niciun şut pe poartă în prima repriză, au deschis scorul în urma unui autogol al fundaşului Ben White (16), iar apoi au mai punctat de două ori după pauză, prin Mohammed Kudus (50) şi Jarrod Bowen (60). „Tunarii” au marcat golul de onoare în timpul adiţional, prin Martin Odegaard (90+6).

Portarul român Ionuţ Radu a fost integralist la Bournemouth în partida pierdută pe teren propriu cu FC Liverpool, scor 1-2. „Cormoranii” au deschis scorul în minutul 31, prin Cody Gakpo, însă Bournemouth a restabilit egalitatea prin Justin Kluivert (64), înainte ca Darwin Nunez să marcheze golul victoriei lui Liverpool, în minutul 70.

Acesta a fost al doilea meci consecutiv în care Ionuţ Radu a fost titular la Bournemouth, după ce câştigat în weekend în faţa formaţiei Burnley (2-1), în Premier League.

Rezultate – optimi de finală:


Marţi
Exeter (D3) – (+) Middlesbrough (D2) 2-3
(+) Port Vale (D3) – Mansfield (D4) 1-0

Miercuri
(+) West Ham (D1) – Arsenal (D1) 3-1
Bournemouth (D1) – Liverpool (D1) (+) 1-2
(+) Chelsea (D1) – Blackburn (D2) 2-0
(+) Everton (D1) – Burnley (D1) 3-0
(+) Ipswich (D2) – Fulham (D1) 1-3
Manchester United (D1) – Newcastle (D1) (+) 0-3

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în sferturile de finală, programate în luna decembrie, când vor avea loc partidele:


Everton (D1) – Fulham (D1)
Chelsea (D1) – Newcastle (D1)
Port Vale (D3) – Middlesbrough (D2)
Liverpool (D1) – West Ham (D1)


AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Daneza Caroline Wozniacki a primit wild card pentru Australian Open

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, campioană la Melbourne după o finală cu Simona Halep, a primit wild...

Fotbal: Apropiaţii portarului belgian Thibaut Courtois au dezminţit că acesta nu va juca la EURO 2024

Apropiaţii portarului belgian Thibaut Courtois au dezminţit că acesta nu va juca la EURO 2024 din cauza accidentării...

Înot: România, locul 6 în finala de la ştafetă 4×50 m mixt masculin, la Europenele de la Otopeni

România s-a clasat pe locul al şaselea în finala probei masculine de ştafetă 4x50 m mixt, miercuri seara,...

Volei feminin: CSO Voluntari s-a calificat în sferturile Cupei Challenge

CSO Voluntari 2005 s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Challenge la volei feminin, după ce a...