Echipa Juventus Torino a cucerit pentru a 15-a oară în istoria sa Cupa Italiei la fotbal, învingând în finală, cu scorul de 1-0, formaţia Atalanta Bergamo, miercuri seară, pe Stadio Olimpico din Roma, scrie Agerpres.
”Bătrâna Doamnă” a obţinut victoria graţie golului înscris de Dusan Vlahovic în minutul 4. Atacantul sârb a trimis încă o dată balonul în plasă în repriza secundă (72), însă golul a fost invalidat de VAR, pentru un ofsaid.
Atalanta a avut la rândul ei ocazia să marcheze, prin Ademola Lookman, al cărui şut a lovit bara dreaptă a porţii lui Juve (80), torinezii replicând prin Fabio Miretti, care a expediat la rândul său mingea în transversală.
Gruparea din Bergamo rămâne astfel cu o singură Cupă a Italiei în palmaresul său, cucerit în urmă cu 61 de ani, însă speră să obţină totuşi un trofeu în acest sezon, săptămâna viitoare, când va disputa finala competiţiei Europa League împotriva proaspetei campioane a Germaniei, Bayer Leverkusen, un meci care va fi arbitrat de o brigadă din România, cu Istvan Kovacs la centru.
Juventus Torino, fără niciun titlu în ultimii trei ani, a disputat cu această ocazie a 22-a sa finală în Coppa Italia.
Arbitru Fabio Maresca, care l-a eliminat în finalul jocului de la Roma pe antrenorul lui Juventus, Massimiliano Allegri, pentru proteste, a condus echipele:
Juventus Torino: Perin – Gatti, Bremer, Danilo – McKennie, Cambiaso (T. Weah, 81), Nicolussi Caviglia (Miretti, 62), Rabiot, Iling-Junior – F. Chiesa (Yildiz, 70), Vlahovic (Milik, 81).
Atalanta Bergamo: Carnesecchi – De Roon (Toloi, 65), Hien (Scalvini, 59), Djimsiti – Zappacosta (Hateboer, 59), Pasalic (Miranciuk, 59), Ederson, Ruggeri – Koopmeiners, Lookman – De Ketelaere (El Bilal Toure, 46).
AGERPRES