Fotbal: Lionel Messi confirmă că îşi va continua cariera la Inter Miami

Data:

Superstarul argentinian Lionel Messi, care şi-a încheiat contractul cu Paris Saint-Germain la finalul acestui sezon, a anunţat că va părăsi fotbalul european, în care a scris istorie în ultimele două decenii, şi îşi va continua cariera în Liga profesionistă nord-americană (MLS), la echipa Inter Miami, patronată de David Beckham, scrie Agerpres.

„Am decis să merg la Miami. Lucrurile nu sunt încă finalizate 100%, dar am hotărât să-mi continui drumul acolo”, a declarat septuplul câştigător al Balonului de Aur într-un interviu acordat miercuri ziarelor spaniole El Mundo Deportivo şi Sport, în care a explicat şi refuzul său de a reveni la FC Barcelona, clubul la care a cunoscut gloria ca fotbalist.

„Da, voi părăsi Europa. Adevărul este că am avut oferte de la o altă echipă europeană, dar nici nu le-am analizat, pentru că în Europa singura mea idee era să merg la Barcelona. Însă, după ce am câştigat Cupa Mondială, iar dorinţa de a merge la Barca nu s-a concretizat, cred că a sosit timpul să merg în liga din Statele Unite pentru a trăi fotbalul într-un mod diferit şi a mă bucura mai mult în fiecare zi. Evident, cu aceeaşi responsabilitate şi dorinţă de a câştiga şi de a face mereu lucruri bune. Dar mai calm”, a spus Messi.

„Mi-am dorit foarte mult să revin la Barca, eram foarte încântat să mă întorc. Dar, pe de altă parte, după ce am experimentat ceea ce am trăit (în urmă cu doi ani, când a fost nevoit să plece la PSG – n.red.), nu am vrut să trec din nou prin aceeaşi situaţie, să fiu nevoit să aştept să văd ce se va întâmpla. Nu am vrut să-mi las viitorul în mâinile altora. Cumva, am vrut să iau propria decizie, gândindu-mă la mine, la familia mea. Deşi am auzit că s-a spus că La Liga (liga spaniolă – n.red.) a acceptat totul şi că era în regulă să mă întorc, încă mai lipseau multe alte lucruri. Am auzit că Barca trebuie să vândă jucători sau să scadă salariile jucătorilor şi adevărul este că nu am vrut să trec prin asta, să fiu responsabil sau să am vreo legătură cu toate astea”, a subliniat campionul mondial argentinian.

În vârstă de 35 de ani, Lionel Messi este considerat de mulţi specialişti cel mai bun fotbalist din istorie. El a cucerit în total 43 de trofee, la nivel de club şi echipă naţională, cele mai multe dintre ele cu FC Barcelona, formaţie la care a evoluat între 2004 şi 2021, când a plecat la PSG.

În palmaresul său figurează, între altele, zece titluri de campion în Primera Division, şapte Cupe ale Spaniei, patru Ligi ale Campionilor şi trei Cupe Mondiale ale Cluburilor, toate câştigate alături de Barca. El a fost campion al Franţei în ambele sezoane petrecute la Paris Saint-Germain, cu care a obţinut şi un Trofeu al Campionilor (Supercupa Franţei).

În luna decembrie 2022, Messi a reuşit să-şi îndeplinească marele vis al carierei, acela de a câştiga Cupa Mondială cu selecţionata Argentinei, după o finală pierdută în 2014.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Sabalenka s-a calificat în turul al doilea la Roland Garros

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka (2 WTA) s-a calificat marţi în turul al doilea al turneului de...

Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în primul tur la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5),...

Aproximativ 610.000 de persoane au asistat la trecerea ştafetei torţei olimpice de la sosirea acesteia în Franţa

Aproximativ 610.000 de persoane au asistat la trecerea ştafetei torţei olimpice de la sosirea acesteia pe 8 mai...

Handbal feminin: Dunărea Brăila a perfectat un nou transfer pentru sezonul viitor

Extrema stângă poloneză Daria Michalak a semnat pentru echipa feminină de handbal HC Dunărea Brăila, a anunţat clubul,...