Fotbal: Kylian Mbappe, jucătorul cu cel mai mare salariu din campionatul Franţei

Data:

Internaţionalul francez Kylian Mbappe, atacantul echipei Paris Saint-Germain, este jucătorul cu cel mai mare salariu din campionatul de fotbal al Franţei, potrivit clasamentului dat publicităţii joi de cotidianul sportiv L’Equipe. scrie Agerpres.

Mbappe (24 de ani), noul căpitan al selecţionatei Franţei, încasează un salariu lunar brut de 6 milioane de euro la PSG, sumă în care nu sunt incluse sponsorizările.

El devansează celelalte două mari vedete din lotul clubului parizian, brazilianul Neymar, plătit cu 3,675 milioane de euro, şi argentinianul Lionel Messi, care încasează la rândul său 3,375 milioane de euro.

De altfel, primele zece locuri din ierarhia stabilită de L’Equipe sunt ocupate doar de jucători de la Paris Saint-Germain, clubul cu cea mai mare putere financiară din fotbalul francez.

Primul fotbalist din afara lotului lui PSG din acest clasament este francezul Wissam Ben Yedder, atacantul formaţiei AS Monaco, aflat pe locul 11, cu un salariu brut de 650.000 de euro.

La Olympique Marseille, cel mai bine plătit jucător este Jordan Veretout (locul 13, cu 550.000 de euro), în timp ce Alexandre Lacazette, fostul căpitan al lui Arsenal Londra, are cel mai mare salariu la Olympique Lyon (locul 18, cu 450.000 de euro).

Iată cum se prezintă partea superioară a clasamentului difuzat de L’Equipe:
1. Kylian Mbappe (PSG) 6.000.000 euro
2. Neymar (PSG) 3.675.000
3. Lionel Messi (PSG) 3.375.000
4. Marquinhos (PSG) 1.200.000
5. Marco Verratti (PSG) 1.200.000
6. Achraf Hakimi (PSG) 1.083.000
7. Gianluigi Donnarumma (PSG) 916.000
8. Sergio Ramos (PSG) 791.600
9. Juan Bernat (PSG) 730.000
10. Nordi Mukiele (PSG) 700.000
….
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...