Fotbal: Justiţia europeană refuză să recunoască proprietatea drepturilor mărcii ‘Maradona’

Data:

Justiţia europeană a refuzat, marţi, să recunoască proprietatea drepturilor mărcii „Maradona” de către societatea Sattvica, controlată de un fost avocat al starului argentinian al fotbalului decedat în 2020, relatează AFP, scrie Agerpres.

Sattvica este o societate creată de acest avocat, Matias Morla, după ce a primit de la Diego Maradona o procură pentru utilizarea comercială a numelui său, cu scopul de a aduce o susţinere financiară surorilor sale.

„Tribunalul Curţii de justiţie a Uniunii europene respinge recursul lui Sattvica”, a anunţat tribunalul într-un comunicat dat publicităţii.

„Documentele furnizate nu justifică o cedare a mărcii în beneficiul acestei societăţi”, se arată în comunicat.

Tribunalul „confirmă” astfel „aprecierea EUIPO”, Oficiul Uniunii europene pentru proprietate intelectuală, mai precizează comunicatul.

EUIPO a respins în martie 2021, din aceleaşi motive, cererea de recunoaştere a drepturilor asupra mărcii adresată de Sattvica şi de jucător înainte de decesul său.

Această decizie a tribunalului CJUE ar putea face obiectul unui apel în faţa Curţii de justiţie.

În 2021, justiţia argentiniană a respins un recurs intentat de cele două fiice mai mari ale fotbalistului, Dalma şi Gianinna, într-o bătălie juridică împotriva lui Matias Morla, iar acest lucru i-a permis avocatului să continue să utilizeze marca „Maradona”.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, nu-şi face griji cu privire la Mohamed Salah

Arne Slot, antrenorul echipei de fotbal Liverpool, a declarat nu-şi face griji cu privire la Mohamed Salah, care...

PSG are aceeaşi identitate în Ligue 1 şi în Liga Campionilor, a spus antrenorul Luis Enrique

PSG are aceeaşi identitate în Ligue 1 şi în Liga Campionilor, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă,...

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile naţionalei cu Bosnia-Herţegovina şi San Marino

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar un lot format din 21 de jucători care evoluează în străinătate pentru...

Cristiano Ronaldo a fost mai determinant la Real Madrid decât Messi la FC Barcelona (studiu)

Impactul fotbalistului Cristiano Ronaldo asupra productivităţii şi eficienţei a fost mai mare decât cel al lui Lionel Messi...