Fotbal: Belgianul Eden Hazard şi-a anunţat retragerea din activitate

Data:

Fotbalistul belgian Eden Hazard, în vârstă de 32 de ani, şi-a anunţat, marţi, retragerea din activitate, după o carieră în care a jucat la Lille, Chelsea şi Real Madrid, transmite EFE, scrie Agerpres.

”Trebuie să ştii să asculţi şi să spui stop în momentul potrivit. După 16 ani de carieră şi peste 700 de meciuri disputate, am decis să pun capăt carierei de fotbalist profesionist”, a anunţat Hazard, fost căpitan al naţionalei Belgiei, pe contul său de Instagram.

„Am reuşit să îmi îndeplinesc visul, am jucat şi m-am distrat pe multe stadioane în toată lumea. În carieră am fost norocos să întâlnesc mari manageri, antrenori şi colegi, le mulţumesc tuturor pentru momentele frumoase”, a mai spus Hazard, care le-a mulţumit şi cluburilor la care a evoluat, dar şi federaţiei belgiene şi echipei naţionale.

”Mulţumiri speciale familiei mele, prietenilor, sfătuitorilor mei şi oamenilor care mi-au fost aproape la bine şi la rău. În final, un mare mulţumesc fanilor mei, m-aţi urmărit în toţi aceşti ani şi m-aţi încurajat oriunde am jucat. Acum a venit timpul să mă fiu alături de cei pe care îi iubesc şi să am noi experienţe. Ne vedem în curând în afara terenului prieteni”, a mai scris atacantul, care nu mai avea club din iunie, când s-a despărţit de Real Madrid, cu care mai avea contract până în 2024.

Eden Hazard a reuşit eventul cu Lille în 2011, iar apoi s-a transferat la Chelsea, unde a evoluat timp de şapte sezoane (2012-2019), devenind unul dintre cei mai buni fotbalişti ai lumii. El a cucerit cu echipa de pe Stamford Bridge două titluri în Premier League (2015, 2017) şi două trofee ale Europa League (2013, 2019).

În iunie 2019 s-a transferat la Real Madrid, pentru 115 milioane de euro. În urma unei accidentări suferite în primul său sezon la Real Madrid (2019/20), într-un meci din Liga Campionilor cu PSG, Hazard nu a mai reuşit să revină la nivelul său obişnuit şi s-a confruntat cu mai multe probleme medicale. Hazard nu a marcat decât 7 goluri în 54 de meciuri pentru Real, reuşind, totuşi, să îşi treacă în palmares două titluri de campion (2020, 2022), Liga Campionilor (2022) şi Supercupa Europei (2022).

Hazard a câştigat bronzul cu naţionala Belgiei la Cupa Mondială din 2018 şi s-a retras după CM 2022, cu 126 de selecţii şi 33 de goluri marcate pentru ”diavolii roşii”.

AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

EURO 2024: Arbitrii nu vor vorbi decât cu căpitanii echipelor (UEFA)

Arbitrii de la viitorul turneu final al EURO 2024, programat în perioada 14 iunie-14 iulie în Germania, vor...

Tenis: Grigor Dimitrov, eliminat in optimi la Roma (ATP)

Bulgarul Grigor Dimitrov, locul 10 în ierarhia tenisului masculin, a fost eliminat marţi de Taylor Fritz (13 ATP)...

Ploaia amână debutul Simonei Halep la Trophee Clarins (WTA 125)

Debutul jucătoarei române de tenis Simona Halep la turneul Trophee Clarins (WTA 125) de la Paris, dotat cu...

MotoGP: MP al Franţei a adus un nou record de asistenţă

Marele Premiu al Franţei la MotoGP, clasa-regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, desfăşurat duminică, a adus un...