Atletism: Fostul campion paralimpic sud-african Oscar Pistorius, eligibil pentru eliberare condiţionată

Data:

Fostul campion paralimpic sud-african Oscar Pistorius, condamnat pentru asasinarea iubitei sale, modelul Reeva Steenkamp, poate opta pentru eliberare condiţionată, a decis luni Tribunalul Constituţional din Africa de Sud, scrie Agerpres.

Pistorius a solicitat Curţii Constituţionale să-l declare eligibil pentru eliberare condiţionată, după ce aceasta i-a fost refuzată în martie trecut de o instanţă, care a motivat decizia prin faptul că fostul atlet nu şi-a încheiat perioada minimă de detenţie.

Sportivul în vârstă de 36 de ani a susţinut că atât timpul său de închisoare, cât şi minimul necesar de a se califica pentru această măsură au fost mărite pe nedrept, ceea ce reprezintă o ”încălcare” a drepturilor sale fundamentale.

Pistorius a cerut Înaltei Curţi din Pretoria în 2022 să dispună o audiere pentru eliberare condiţionată, susţinând că a ispăşit mai mult de jumătate din pedeapsă, o cerinţă conform legislaţiei sud-africane pentru a beneficia de acea măsură. Dar pe 31 martie, comisia pentru eliberare condiţionată a concluzionat că ”deţinutul nu a încheiat perioada minimă de detenţie” şi a marcat luna august 2024 pentru un alt proces de deliberare.

Cu toate acestea, Curtea Constituţională a confirmat luni că ”până la 21 martie 2023, reclamantul ispăşise jumătate din pedeapsă”.

După un proces care a atras atenţia presei mondiale, Pistorius a fost condamnat iniţial în octombrie 2014 la cinci ani de închisoare pentru omucidere din imprudenţă, când justiţia a luat în considerare unele circumstanţe atenuante, dar Parchetul a făcut recurs la hotărâre.

În noiembrie 2015, Curtea Supremă de Apel din Africa de Sud a anulat această condamnare şi l-a găsit vinovat de crimă, trimiţând cazul înapoi instanţei de judecată care, în iulie 2016, l-a condamnat pe Pistorius la şase ani de închisoare pentru omor.

După un alt recurs al Parchetului, Curtea Supremă de Apel a majorat pedeapsa în noiembrie 2017 la cincisprezece ani, minimum prevăzut de lege în cazurile de omor, cu excepţia situaţiilor excepţionale.

Acea dată, din 2017, a fost cea pe care Curtea Supremă de Apel a luat-o în considerare în cele din urmă ca punct de plecare pentru a stabili în martie trecut că sportivul nu a ajuns la jumătate din pedeapsă.

Concret, acea sentinţă însemna treisprezece ani şi cinci luni de închisoare, după deducerea timpului pe care Pistorius – care a petrecut o perioadă pe cauţiune şi în arest la domiciliu – îl petrecuse deja în stare de reţinere.

Pistorius a fost condamnat pentru asasinarea logodnicei sale, modelul Reeva Steenkamp, pe care a împuşcat-o în casa sa din Pretoria în ziua de Sfântul Valentin în 2013. Fostul atlet a negat întotdeauna că şi-a ucis prietena într-un acces de furie, el afirmând că a crezut că în casă a intrat un hoţ.

Născut cu o problemă genetică care i-a determinat pe părinţi să decidă amputarea ambelor picioare sub genunchi la vârsta de 11 luni, Pistorius a atins faima mondială alergând la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 cu două proteze de carbon.

El a obţinut şase titluri de campion paralimpic, la Atena (2004), Beijing (2008) şi Londra (2012). AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal masculin: CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint

CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint în Liga Naţională de handbal masculin, după ce a învins-o pe...

Canotaj: Bronz pentru România la Europene, în proba de 8+1 masculin

Echipajul de 8+1 masculin al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de...

Tenis: Tsitsipas, out din primul tur la Madrid

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona,...

Tenis: Jannik Sinner a debutat cu dreptul la Madrid

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, principalul favorit, a debutat cu o victorie la turneul ATP Masters 1.000...