Fotbal: Arteta îl laudă pe Guardiola

Data:

Pep Guardiola este „de departe” cel mai bun antrenor din lume, a spus Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal Londra, despre omologul său de pe banca lui Manchester City, înaintea derby-ului de duminică din etapa a 30-a a campionatului de fotbal al Angliei, scrie L’Equipe.

„Admiraţia mea pentru el cu siguranţă nu s-a schimbat. Părerea mea este că este cel mai bun antrenor din lume, de departe, şi este unul dintre cei mai simpatici oameni pe care i-am întâlnit în fotbal. Dar rolurile noastre în acest moment sunt cele care sunt şi trebuie să ne adaptăm situaţiei. Probabil aş prefera să înving pe altcineva ca să nu am aceste sentimente, dar asta nu este o alegere. Amândoi vrem să câştigăm”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Arteta, care a fost secundul lui Guardiola la Manchester City înainte de a prelua banca tehnică a lui Arsenal.

Arteta şi-a invitat jucătorii „să se bucure de clipa prezentă”.

„Noi am făcut deja multe pentru a fi în poziţia în care ne aflăm, iar acum trebuie să ne bucurăm de clipa prezentă şi să mergem înainte”, a afirmat spaniolul.

„Tunarii” nu s-au mai impus de nouă ani pe terenul adversarei lor de duminică. Arsenal este acum lider în Premier League, cu 64 de puncte, câte are şi Liverpool, pe locul trei fiind Manchester City, la un punct.

„City a ridicat foarte sus ştacheta în acest campionat şi în fotbal în general, la un nivel care nu a mai fost atins până acum. Asta e frumuseţea acestui sport, asta te face mai bun, te provoacă şi trebuie să ţii pasul cu acest ritm. Asta încercăm să facem”, a spus Arteta.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...