Fostul jucător german Boris Becker se declară „stânjenit” de falimentul său

Data:

Fosta glorie a tenisului german Boris Becker a afirmat, luni, în cadrul procesului său de la Londra privind falimentul personal, că a fost „şocat şi stânjenit” de falimentul declarat de justiţia britanică în iunie 2017, cu câteva zile înaintea turneului de la Wimbledon pe care l-a comentat, informează AFP, citat de Agerpres.

Becker, câştigător a şase titluri de Mare Şlem, este judecat pentru 24 de capete de acuzare privind falimentul său, legat de un împrumut de 3,5 milioane de euro de la banca privată Arbuthnot Latham.

Anunţul falimentului său a avut loc cu câteva zile înaintea turneului de la Wimbledon, la care fostul tenisman lucra în calitate de comentator pentru BBC şi televiziunile australiene şi japoneze.

„Cum vă puteţi imagina, am fost foarte şocat de situaţie. Pentru că peste tot circulau informaţii, cum am trecut de porţile de la Wimbledon toată lumea ştia deja. Am fost stânjenit pentru că eram în faliment”, a declarat el în faţa Curţii.

Conform fostului lider mondial, falimentul său şi tratamentul de care a avut parte în media au cauzat prejudicii „mărcii Becker”, iar apoi a avut dificultăţi să ramburseze datoriile.

În cadrul procesului său la Londra, el a fost acuzat şi pentru că nu a cedat, pentru a-şi şterge datoriile, nouă dintre trofeele câştigate în cariera sa, între care două cupe de la Wimbledon.

Lui Becker i se reproşează, de asemenea, că nu a declarat două proprietăţi în Germania, precum şi un apartament londonez şi că a ascuns un împrumut de 825.000 de euro.

Becker, care a cucerit 49 de titluri în 16 ani de carieră sportivă, contestă infracţiunile pentru care este acuzat. Procesul, care a debutat pe 21 martie, ar urma să dureze trei săptămâni.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Massimiliano Allegri, printre purtătorii torţei olimpice în oraşul Borgomanero

Massimiliano Allegri, antrenorul echipei italiene de fotbal AC Milan, s-a alăturat miercuri purtătorilor de torţă ai Jocurilor Olimpice...

Elias Charalambous (FCSB) – Sunt optimist în ceea ce priveşte a doua parte a sezonului

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, susţinută în cantonamentul din Antalya, că...

David Popovici, cel mai bună înotător european din 2025 (European Aquatics)

Sportivul român David Popovici a fost ales cel mai bun înotător european al anului 2025, conform anchetei forului...

Adversară accesibilă pentru Emma Răducanu în sferturi la Hobart (WTA)

Jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu va avea o adversară accesibilă în sferturile de finală ale turneului...