Fostul campion mondial de box Mihai Leu, în recuperare după operaţie

Data:

Fostul campion mondial la box Mihai Leu, internat la Institutul Clinic Fundeni, a transmis, marţi, un mesaj în care anunţă că a trecut cu bine peste perioada grea de după operaţie şi că a început recuperarea.

„Dragii mei, am citit cât am putut din sutele de mesaje, comentarii şi postări prin care mi-aţi arătat că sunteţi alături de mine. Chiar dacă nu am avut mereu acces la telefon, să ştiţi că sprijinul vostru a ajuns la mine, şi mi-a dat putere. Am trecut cu bine peste perioada grea de după operaţie. Astăzi sunt deja pe secţie, în rezervă, şi am început recuperarea. E un drum care cere răbdare şi tărie, dar sunt pregătit să merg până la capăt. Vă mulţumesc din suflet pentru toate gândurile bune, fiecare încurajare a contat. Sper ca în curând să revin acasă şi să vă dau veşti din ce în ce mai bune”, a scris Mihai Leu pe o pagină de socializare.

Fostul campion mondial de box Mihai Leu se află internat la Institutul Clinic Fundeni, unde a fost supus unei intervenţii „complexe şi foarte dificilă”, aşa cum a declarat, pentru AGERPRES, prof. dr. Irinel Popescu, în urmă cu o săptămână.

În vârstă de 56 de ani, Mihai Leu a devenit campion mondial WBO la categoria semimijlocie în 1997 şi s-a retras din boxul profesionist în urma unei accidentări. Ulterior a început să concureze ca pilot de raliuri şi a devenit campion naţional în 2003.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mbappe şi Kane, liderii clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor, nu au marcat în etapa a patra

Francezul Kylian Mbappe (Real Madrid) şi englezul Harry Kane, liderii clasamentului golgheterilor actualei ediţii a Ligii Campionilor la...

Donald Trump ‘poate ajuta la schimbarea lumii’, afirmă Cristiano Ronaldo

Starul portughez al fotbalului Cristiano Ronaldo a afirmat că preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, "este unul dintre oamenii...

Liga Campionilor – Bayern ‘a fost superioară’, a recunoscut antrenorul Luis Enrique după eşecul lui PSG

Bayern Munchen "ne-a fost superioară", a recunoscut antrenorul campioanei en titre Paris Saint-Germain, Luis Enrique, după înfrângerea (1-2)...

Jude Bellingham, cel mai tânăr jucător care a disputat 50 de meciuri în Champions League

Internaţionalul englez Jude Bellingham a devenit marţi, în cursul jocului pierdut de echipa sa, Real Madrid, pe terenul...