Formula 1: Lewis Hamilton promite că va fi mai „agresiv” în sezonul 2022

Data:

 „Voi fi un pilot mai agresiv anul acesta, veţi vedea”, a promis britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) vineri, înaintea Marelui Premiu de Formula 1 al Bahrain, cursă care duminică va deschide sezonul competiţional al acestei discipline sportive pe 2022, scrie AFP, citat de Agerpres.

Întrebat în cadrul unei conferinţe de presă despre atitudinea pe care o va adopta faţă de rivalul său olandez Max Verstappen (Red Bull), cunoscut pentru stilul său agresiv, britanicul în vârstă de 37 de ani, care va lupta pentru cel de-al 8-lea său titlu, a tăcut câteva momente înainte de a promite că va fi şi el mai agresiv.

Anul trecut, Verstappen şi-a adjudecat titlul în F1 în faţa lui Hamilton chiar în ultimul tur al ultimei etape, la MP de la Abu Dhabi, în urma unei decizii care a generat controverse puternice.

Înainte de cursa care a închis Campionatul mondial de anul trecut, cei doi au avut mai multe şicane, în Grand Prix-urile de la Bahrain, Imola, Silverstone (Marea Britanie), Monza (Italia) sau Jeddah (Arabia Saudită).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Situaţia medicală a lui Musiala nu mai reprezintă un motiv de îngrijorare majoră pentru Bayern (Kompany)

Antrenorul echipei Bayern Munchen, Vincent Kompany, a declarat că situaţia medicală a lui Jamal Musiala nu mai reprezintă...

Auto – F1: Charles Leclerc a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Italiei

Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Italiei,...

Borussia Dortmund nu l-a inclus pe căpitanul Emre Can pe lista pentru Liga Campionilor

Borussia Dortmund nu l-a inclus pe căpitanul Emre Can în lotul pentru Liga Campionilor, prezentat forului de conducere...

Neymar, furios pe starea terenului după eliminarea lui Santos din Cupa Braziliei

Echipa Santos FC, eliminată de Palmeiras în sferturile de finală ale Cupei Braziliei (0-3, 0-0), l-a pierdut pe...