Florin Pârvu, noul antrenor al Petrolului: Rolul meu este de a face echipa să se trezească

Data:

Noul antrenor al echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, Florin Pârvu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că rolul său este de a-i face pe jucători „să se trezească”, formaţia prahoveană având nevoie în următoarea perioadă de unitate, anunță Agerpres.

„I-am simţit puţin pe jucători căzuţi şi am ţinut să îi încurajez, pentru că eu cred foarte mult în ei. Aşa cum am reuşit să adune până acum puncte în clasament, aşa o vor face şi de acum încolo. Sunt bucuros că sunt aici, mă consider acasă. Mi-am dorit foarte mult să revin. Ultima mea experienţă ca antrenor aici a fost în 2014, împreună cu Răzvan Lucescu, şi cred că atunci Petrolul a avut o echipă mai bună decât bună. Acum sunt schimbate datele problemei, dar am venit cu inima deschisă şi sunt sigur că vom reuşi să facem o figură bună aici. O să urmeze o serie de meciuri grele, dar nu imposibil de a aduce puncte. Rolul meu este de a face echipa să se trezească, să facem un grup unit, pentru a demonstra asta pe teren. Vreau să redevenim un grup unit. Dacă vestiarul nu este unit şi sunt disensiuni, asta se vede în teren. Eu vreau să avem un vestiar de temut”, a declarat Pârvu.

Tehnicianul s-a arătat încrezător că echipa ploieşteană va reuşi să depăşească problemele financiare: „Nu suntem echipa care avem problemele cele mai mari din Liga I. Lucrurile sunt în regulă şi din punctul ăsta de vedere eu nu am nicio problemă”.

Pârvu le-a transmis jucătorilor că nu va avea niciun preferat şi că vor fi nevoiţi să muncească la antrenamente pentru a se impune.

„Le-am transmis jucătorilor că pentru mine este un moment zero. Toţi jucătorii în acest moment au acelaşi statut, indiferent de nume sau naţionalitate. Şi ei trebuie să demonstreze la antrenament şi la meci, nu am nicio prietenie şi nicio duşmănie cu niciun jucător”, a mai spus Florin Pârvu.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...