Preşedintele Joan Laporta asigură că obiectivul Barcelonei este ca Yamal să ‘fie la dispoziţia clubului’

Data:

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a confirmat, miercuri, că obiectivul grupării catalane este ca Lamine Yamal să fie disponibil pentru echipă şi a reiterat că serviciile medicale ale Federaţiei Regale Spaniole de Fotbal (RFEF) au fost informate despre tratamentul la care a fost supus jucătorul, informează EFE.

Într-un interviu acordat postului de radio Catalunya, Laporta a oferit versiunea sa despre cum a procedat clubul după tratamentul medical primit luni de fotbalist, care l-a obligat pe antrenorul naţionalei Spaniei, Luis de la Fuente, să renunţe la jucător pentru ultimele două meciuri ale fazei de calificare pentru Cupa Mondială din 2026.

„Am anunţat RFEF imediat ce am aflat. Când medicul care îl trata ne-a spus că are nevoie de zece zile de odihnă, am informat echipa naţională. Respectăm toate părţile implicate şi nu ne intrăm în controverse. Încercăm să ne vindecăm jucătorii în ritmul care ni se potriveşte”, a explicat Laporta.

Versiunea sa contrastează cu cea dată de RFEF, care, într-un comunicat, şi-a exprimat „surprinderea” şi „disconfortul” faţă de „procedura invazivă de radiofrecvenţă” la care a fost supus fotbalistul.

„Doctorul (Ernest Schilders), care este un expert de renume, a sosit luni. L-a examinat în aceeaşi zi şi ne-a povestit despre tratament, iar totul a decurs bine. Îl vrem pe Lamine disponibil pentru club”, a adăugat Laporta, care nu crede că absenţa jucătorului va dăuna echipei naţionale, deoarece aceasta este „pe drumul cel bun” pentru a se califica la Cupa Mondială din 2026.

Şi, în acest sens, a adăugat: „Facem ce trebuie să facem pentru interesul Barcelonei”.

Întrebat despre stilul de viaţă al starului Barcelonei, Laporta a lăudat maturitatea lui Lamine Yamal, mulţumindu-i că a „continuat să joace” în ciuda pubalgiei de care suferă.

„Asta arată loialitatea sa faţă de Barcelona şi angajamentul său. Lamine este un geniu şi suntem foarte norocoşi să-l avem jucând pentru Barça şi trebuie să-l protejăm. Nici măcar nu a atins apogeul încă şi este deja cel mai bun jucător din lume pe poziţia sa”, a concluzionat el.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mihai Covaliu (COSR): FOTE Braşov 2027 e o investiţie strategică în viitorul sportului românesc

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat, marţi, cu ocazia Adunării Generale a FOTE Braşov...

FIFA a încheiat un parteneriat pe trei ani cu compania AI Stats Perform

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a selectat compania britanică de Inteligenţă Artificială (AI) Stats Perform ca primul său...

Manchester United a ajuns la un acord cu antrenorul Michael Carrick

Echipa de fotbal Manchester United a ajuns la un acord de principiu cu Michael Carrick, pentru ca fostul...

Australian Open lansează un concurs de pronosticare a tuturor rezultatelor cu un premiu uriaş pentru fani

Fanii tenisului din Australia pot câştiga un premiu uriaş de 10 milioane de dolari australieni (6,71 milioane de...