Tătărușanu apără în continuare poarta lui AC Milan. Revenirea lui Maignan se amână din nou

Data:

Revenirea portarului francez Mike Maignan între buturile echipei de fotbal AC Milan, apărate în prezent de românul Ciprian Tătăruşanu, se amână din nou, anunţă cotidianul Gazzetta dello Sport, citat de Agerpres.

Maignan, care ar urma să fie titular în naţionala Franţei după retragerea căpitanului Hugo Lloris, s-a accidentat la gamba stângă cu ocazia meciului disputat de Les Bleus împotriva Austriei (2-0), în luna septembrie, în Liga Naţiunilor.

El trebuia să revină în competiţie o lună mai târziu, dar a suferit o recidivă şi a ratat participarea la Cupa Mondială din Qatar.

La jumătatea lunii ianuarie, AC Milan spera să-l recupereze la timp de portarul său titular pentru dubla confruntare cu Tottenham Hotspur din Liga Campionilor.

Însă miercuri, Gazzetta dello Sport a precizat că Maignan este deja forfait pentru meciul tur cu englezii, programat pe 14 februarie. Clubul lombard şi-a fixat acum ca dată pentru revenire goalkeeper-ului francez ziua de 8 martie, când va avea loc partida retur cu Tottenham.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Campionul olimpic Marcell Jacobs revine în competiţie în acest weekend

Sprinterul italian Marcell Jacobs, campionul olimpic en titre la 100 m, va reveni în competiţie în acest weekend,...

Probleme interne la FC Barcelona după decizia de a continua cu antrenorul Xavi Hernandez

Decizia preşedintelui clubului de fotbal FC Barcelona, Joan Laporta, de a continua cu antrenorul Xavi Hernandez şi în...

Miami Heat a restabilit egalitatea în duelul cu Boston Celtics, din play-off-ul NBA

Miami Heat a învins-o cu 111-101 pe Boston Celtics, miercuri, în deplasare, şi a restabilit egalitatea (1-1) în...

Fostul atacant argentinian Carlos Tevez a fost externat

Fostul atacant argentinian Carlos Tevez, actualul antrenor al echipei de fotbal Independiente, a părăsit spitalul în care a...