FIFA a oficializat calificarea Poloniei în finala barajului pentru Cupa Mondială 2022

Data:

Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a oficializat marţi seara calificarea Poloniei în finala barajului pentru accederea la Cupa Mondială 2022, în urma excluderii adversarei sale, Rusia, atrăgându-şi criticile Suediei, informează AFP, scrie Agerpres.

„În urma deciziei din 28 februarie”, de suspendare a echipelor ruseşti din toate competiţiile FIFA şi UEFA, Polonia va înfrunta direct câştigătoarea confruntării dintre Suedia şi Cehia, programată pe 29 martie, a indicat instanţa mondială.

FIFA a ales astfel să ignore recursul depus cu câteva ore mai înainte de Federaţia rusă de fotbal în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, pentru a cere în principal suspendarea sancţiunii şi, deci, reintegrarea „Sbornaia” în cursa pentru Mondialul din Qatar.

Excluzând scenariul unui turneu în trei, între Polonia, Suedia şi Cehia, sau alegerea unei alte selecţionate pentru baraj, FIFA îi favorizează pe polonezi, alegere denunţată imediat de Federaţia suedeză de fotbal.

„Lucrul cel mai rezonabil şi corect din punct de vedere sportiv ar fi fost ca Polonia să aibă un nou adversar în semifinale”, a declarat Hakan Sjostrand, preşedintele federaţiei.

„Înţelegem că aceasta este o problemă greu de rezolvat de către FIFA, dar cu toate acestea ar trebui să se aplice principiul de a juca în aceleaşi condiţii, adică de a juca şi de a câştiga două meciuri oficiale pentru a ajunge la turneul final al Cupei Mondiale”, a adăugat oficialul scandinav.

Antrenorul Suediei, Janne Andersson, a denunţat decizia ca fiind „complet nebună din punct de vedere sportiv”, deşi a salutat excluderea Rusiei din cauza invaziei din Ucraina.

„Acestea fiind spuse, ne concentrăm total pe pregătirea în vederea meciului cu Cehia. Vrem să mergem la Cupa Mondială şi vom face totul pentru a ajunge acolo”, a adăugat Andersson.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romelu Lukaku (Napoli), accidentat la coapsă, riscă să fie indisponibil câteva luni

Romelu Lukaku, atacantul lui Napoli, accidentat la coapsa stângă în meciul amical de joi cu Olympiakos Pireu, riscă...

‘Avansăm pas cu pas’, a spus Xabi Alonso, antrenorul lui Real Madrid

Noul antrenor al lui Real Madrid, Xabi Alonso, care vrea să readucă gigantul spaniol în vârful fotbalului mondial,...

Gael Monfils va face pereche cu Naomi Osaka la dublu mixt, la US Open, iar Sinner cu Siniakova

Lista finală de jucători pentru noul turneu de tenis de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu...

F1: Oscar Piastri va avea propria tribună la Marele Premiu al Australiei din 2026

Australianul Oscar Piastri, actualul lider al Campionatului Mondial de Formula 1, va da numele unei tribune la Marele...