FC Rapid l-a numit pe Marian Mihail în postul de director executiv

Data:

FC Rapid a anunţat, vineri, numirea lui Marian Mihail în funcţia de director executiv al clubului bucureştean de fotbal, după ce a condus până în prezent departamentul juridic al grupării giuleştene.

„Suntem încântaţi să vă anunţăm că Marian Mihail este noul Director Executiv al clubului nostru. Marian Mihail aduce o vastă experienţă în management şi leadership. Înainte de a ocupa actuala funcţie, Marian a condus departamentul juridic al clubului, venind la Rapid în 2021. Marian Mihail are parte de tot sprijinul nostru, suntem încrezători că această numire va avea un impact pozitiv şi că împreună vom face lucruri extraordinare!”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului.

Marian Mihail a lucrat timp de şapte luni ca membru executiv la Charlton Athletic, în Championship, având o diplomă postuniversitară în Management Sportiv, obţinută la Institutul Johan Cruyff, în 2014.

„Le mulţumesc acţionarilor pentru şansa oferită de a face acest pas în faţă în cadrul clubului! Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt simple: echipa din spatele echipei trebuie să lucreze şi ea la cel mai înalt nivel. Cresc investiţiile în latura sportivă, cresc şi aşteptările în latura administrativă. Trebuie să ţinem pasul!”, a declarat directorul executiv al Rapidului.

Conform sursei citate, Marian Mihail are ca obiectiv creşterea clubului pe partea administrativă.

Acţionarul minoritar al clubului de fotbal FC Rapid, Victor Angelescu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă că gruparea bucureşteană nu îi va prelungi contractul preşedintelui clubului, Daniel Niculae, scadent în această vară.

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la finalul lunii aprilie, fiind acuzat că l-a plătit şi a ajutat pe liderul galeriei Rapid, Liviu Ungurean, zis „Bocciu”, să achiziţioneze şi să introducă ilegal materiale pirotehnice pe stadioane în timpul desfăşurării meciurilor de fotbal.

Parchetul a anunţat că a extins acţiunea penală faţă de doi inculpaţi, respectiv Liviu Ungurean şi Daniel Niculae, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi complicitate la această infracţiune.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

EURO 2024: Italia a dat dovadă de caracter, afirmă selecţionerul Luciano Spalletti

Naţionala Italiei, condusă după 23 de secunde de joc, "a dat dovadă de caracter" pentru a se impune...

Căpitanul echipei Real Madrid, în negocieri avansate cu Al-Ittihad, anunţă Marca

Fundaşul spaniol Nacho Fernandez a decis să plece de la Real Madrid după expirarea contractului său, pe 30...

David Beckham plănuieşte să creeze o echipă feminină la Miami

Fostul fotbalist englez David Beckham, coproprietarul clubului Inter Miami din Major League Soccer, a declarat, joi, că intenţionează...

Fotbal: Spania a fost autorizată de CIO să naturalizeze doi jucători pentru JO 2024

Fotbaliştii Dean Huijsen şi Mateo Joseph, de naţionalitate olandeză respectiv britanică, au primit aprobarea de la Comitetul Internaţional...