Dusan Uhrin Jr: „Dacă nu vom fi concentraţi putem pierde uşor cu Mediaş”

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Dusan Uhrin Jr, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că dacă nu vor fi concentraţi jucătorii săi pot pierde uşor partida cu Gaz Metan Mediaş, programată, vineri, în etapa a 6-a a play-out-ului Ligii I, potrivit Agerpres.

„Gaz Metan Mediaş a înscris împotriva celor de la Mioveni şi au mai avut două ocazii şi puteau obţine un egal. Trebuie să ne concentrăm la acest meci, pentru că am văzut etapele trecute că ne pierdem capul când ajungem în careul advers şi facem greşeli. Cei de la Gaz Metan au pierdut cu 8-0 ultimul meci, dar veneau după un meci disputat la mică distanţă. Aşa că subliniez că trebuie să fim concentraţi. Dacă nu vom fi concentraţi putem pierde uşor cu Mediaş. Jucătorii lor sunt tineri, dar sunt ambiţioşi şi cu siguranţă îşi doresc ca anul viitor să beneficieze de regula U21. Am văzut atitudine la ei, dar eu nu mă concentrez pe adversari, ci pe ceea ce vom face noi”, a spus tehnicianul.

Pentru acesta partida nu este una amicală, chiar dacă Gaz Metan Mediaş este deja retrogradată iar Dinamo nu mai poate evita barajul. „E adevărat că nu e miză, dar pentru mine meciul cu Gaz Metan nu e un amical. Jucătorii mei trebuie să intre şi să arate atitudine. Nu ştiu dacă va fi uşor. Pentru că nici Mioveni nu a câştigat uşor cu Mediaş. Trebuie să jucăm bine şi să fim dispuşi la efort nu doar 70 de minute, ci 90 de minute”, a explicat antrenorul.

Dusan Uhrin Jr anunţă schimbări în meciul de vineri pentru construi un prim ”unsprezece” în formă în vederea barajului.

„Am spus de la început că exista doar o mică şansă să nu ajungem la baraj. Am pierdut ultimul meci, aşa că acum mai avem o lună. Trebuie să ne concentrăm pentru meciurile următoare. E important să alergăm mai mult pe teren, să lucrăm mai mult la antrenamente pentru ca jucătorii să fie în formă maximă la baraj. Meciurile care urmează sunt importante, vreau să văd şi alţi jucători. Voi face ceva schimbări în echipă pentru acest meci (n.r. – cu Gaz Metan Mediaş), jucătorii trebuie să îmi arate dacă sunt în formă sau nu. Pentru vreau să formez un prim ’11’ pe care să-l avem în formă pentru meciul de baraj. Nu e prima situaţie dificilă cu care mă confrunt. Am mai trecut prin situaţii grele, cum s-a întâmplat anul trecut. La baraj vom avea adversari dificili, cunosc jucătorii lor pentru că au jucat în Liga I înainte şi au experienţă. Noi trebuie să ne pregătim bine pentru acest baraj”, a mai spus Uhrin Jr.

Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte, vineri, de la ora 20:00, pe Stadionul Gaz Metan din Mediaş, formaţia Gaz Metan Mediaş într-o partidă contând pentru etapa a 6-a a play-out-ului Ligii I.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Sabalenka, de neoprit la Madrid

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka (2 WTA, favorită nr. 2) s-a calificat vineri în runda a treia...

Fotbal: Antrenorul Bogdan Andone (FC Botoşani), suspendat două meciuri

Antrenorul echipei FC Botoşani, Bogdan Andone, a fost suspendat două meciuri de Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei...

Fotbal: Dinamo Bucureşti, remiză cu FC Voluntari, în play-out-ul Superligii

Dinamo Bucureşti a fost ţinută în şah de FC Voluntari, 1-1 (1-1), vineri seara, pe Stadionul Arcul de...

Volei feminin: CSO Voluntari, campioană naţională

CSO Voluntari 2005 a câştigat în premieră titlul de campioană naţională la volei feminin, după ce a învins-o...