Dopaj: Zece ani de suspendare şi o medalie olimpică de argint pierdută pentru rusoaica Tatiana Tomaşova

Data:

Fosta atletă rusă Tatiana Tomaşova, dublă campioană mondială şi dublă vicecampioană olimpică la proba de 1.500 m, a primit marţi o suspendare de zece ani pentru o nouă încălcare a regulilor antidoping, precum şi anularea locului 2 pe care l-a ocupat la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, informează AFP.

Acum retras din activitatea sportivă, specialista în semifond, în vârstă de 49 de ani, a fost sancţionată după o nouă analiză efectuată la finele anului 2021 asupra a două teste efectuate în afara competiţiei, pe 21 iunie şi 17 iulie 2012, care a scos la iveală prezenţa unor steroizi anabolizanţi interzişi de regulament, a explicat Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) într-un comunicat.

Tatiana Tomaşova, împreună cu alte şase sportive ruse, fusese deja condamnată în 2008 la o suspendare de doi ani pentru „înlocuire frauduloasă de urină” şi privată de Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing, după ce câştigase argintul la 1.500 m cu patru ani mai devreme, la Atena.

Arbitrul unic al TAS i-a aplicat, aşadar, o sancţiune mărită, adică zece ani de suspendare începând de marţi, precum şi anularea tuturor rezultatelor sale obţinute între 21 iunie 2012 şi 3 ianuarie 2015, care include şi a doua sa medalie olimpică de argint, cucerită la Londra.

În capitala Marii Britanii, dubla campioană mondială la 1.500 m (2003, 2005) a ocupat iniţial locul 4, înainte de a urcat pe locul 2 în urma descalificării turcoaicelor Akir Alptekin şi Gamze Bulut pentru dopaj.

Maryam Yusuf Jamal din Bahran rămâne în posesia aurului, în timp ce etiopiana Abeba Aregawi şi americanca Shannon Rowbury ar putea primi medaliile de argint, respectiv bronz, decizie care revine Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

TAS subliniază totodată că „s-a pronunţat ca instanţă de fond în acest caz, înlocuind Federaţia rusă de atletism”, suspendată din 2015 de World Athletics din cauza unui vast sistem de dopaj organizat.

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...