Trazbonspor, echipa atacantului român Denis Drăguş, are un nou antrenor

Data:

Echipa turcă de fotbal Trazbonspor, la care evoluează atacantul român Denis Drăguş, l-a angajat în postul antrenor pe Şenol Guneş, fostul selecţioner al Turciei, care revine pentru a patra oară pe banca tehnică a clubului la care şi-a început cariera ca jucător, informează EFE.

„Îi spunem ‘Bine ai revenit în cuib’ antrenorului nostru Şenol Guneş, care a fost implicat în aproape toate succesele noastre, sub a cărui conducere am fost campioni, care gândeşte ca noi, are încredere ca noi şi este în întregime unui dintre noi”, a scris clubul din Trabzon, oraş de pe ţărmul Mării Negre, pe reţeaua X.

Trabzonspor l-a demis sâmbătă pe antrenorul Abdullah Avci, de asemenea fost selecţioner al Turciei, după un început dificil în competiţia europeană, în care echipa turcă a fost nevoită să părăsească Europa League pentru a trece în Conference League.

Şenol Guneş, în vârstă de 72 de ani, şi-a început cariera ca jucător la echipa de tineret a lui Trabzonspor, iar apoi a rămas timp de 15 ani alături de acest club, la care şi-a început şi cariera de antrenor, în 1987.

În lunga sa carieră de tehnician, Şenol Guneş a trecut pe la numeroase cluburi din ţara sa, inclusiv de trei ori pe la Trabonspor şi de două ori pe la Beşiktaş, fiind selecţioner al
Turciei în două perioade, 2000-2004 şi 2019-2021.

Denis Drăguş (25 ani) a fost recrutat în această vară de Trabzonspor, iar în prezent se află în lotul naţionalei României pentru meciurile cu Kosovo (6 septembrie) şi Lituania (9 septembrie) din Liga Naţiunilor.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dinamo l-a achiziţionat pe fundaşul spaniol Antonio Luna

Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti a anunţat, luni, pe o platformă de socializare, achiziţionarea fundaşului spaniol Antonio Luna,...

Clubul Heidenheim, recompensat cu premiul pentru fair-play al Federaţiei Germane

Federaţia Germană de Fotbal a oferit premiul pentru fair-play clubului Heidenheim, care evoluează în Bundesliga, pentru comportamentul jucătorilor...

Paula Badosa, în optimi la Ningbo (WTA)

Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa (14 WTA, favorită nr. 8) s-a calificat luni în optimile de finală...

NHL – Vicecampioana Edmonton Oilers, la a treia înfrângere consecutivă

Edmonton Oilers, finalista Cupei Stanley în sezonul trecut, a suferit a treia înfrângere consecutivă în liga profesionistă nord-americană...