Dinamo a câştigat dramatic Cupa României

Data:

Dinamo Bucureşti a câştigat dramatic Cupa României la handbal masculin, după ce a învins-o pe marea sa rivală Steaua Bucureşti, cu scorul de 24-23 (13-16), în finala desfăşurată în Sala Sporturilor din Constanţa, potrivit Agerpres.

Dinamo şi-a trecut în palmares al şaptelea trofeu în această competiţie şi al treilea consecutiv, după cele din 1979, 1982, 1988, 2017, 2020 şi 2021.

Echipa antrenată de Xavi Pascual a reuşit şi eventul, după ce săptămâna aceasta a sărbătorit câştigarea celui de-al 18-lea titlu de campioană.

Steaua rămâne cu nouă trofee în Cupa României (1981, 1985, 1990, 1997, 2000, 2001, 2007, 2008, 2009).

Steaua a făcut o primă repriză bună şi la pauză avea avantaj de trei goluri, 16-13. Dinamo a echilibrat disputa după pauză şi multă vree s-a mers cap la cap. În min. 56, Dinamo s-a desprins la două goluri, 24-22, iar acest lucru s-a dovedit a fi decisiv. Steaua a redus din diferenţă prin Constantina, dar apoi a ratat o aruncare de la 7 metri prin Hanţaru şi ultimul să atac, în superioritate. De remarcat că Dinamo a avut trei aruncări de la 7 metri ratate.

Pentru Dinamo au marcat Raul Campos Nantes 7 goluri, Mamdouh Shebib 6, Nicuşor Negru 2, Vali Ghionea 2, Eduardo Gurbindo 1, Alex Garcia 1, Dan Racoţea 1, Octavian Bizău 1, Javier Humet 1, Robert Militaru 1, Ahmed Nasralla Khairi 1.

Golurile Stelei au fost reuşite de Andrei Mihalcea 7, Dragoş Hanţaru 5, Gabriel Burlacu 4, Sabin Constantina 3, Ciprian Şandru 2, Nemanja Grbovic 2.

În finala mică, HC Dobrogea Sud a dispus de Minaur Baia Mare cu 22-20 (11-11).

Strahinja Stankovic a marcat 6 goluri pentru ”delfini”, Alexandru Andrei şi Irakli Cikovani au contribuit fiecare cu câte 4 goluri. Alex Csepreghi a reşit 5 goluri pentru Minaur, iar Daniel Bera 4.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo (FC Barcelona) este incert pentru El Clasico

Mijlocaşul ofensiv al lui FC Barcelona, Dani Olmo, care a părăsit vineri cantonamentul naţionalei Spaniei, a suferit o...

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...