Daniel Bîrligea (FCSB) – Este o fericire imensă să dau gol pentru aceste culori

Data:

Fotbalistul echipei FCSB, Daniel Bîrligea, a declarat, joi seara, după ce a deschis scorul în victoria cu 4-1 obţinută în meciul cu RFS din Europa League, că simte o fericire imensă să înscrie pentru noua sa formaţie.

„Este o fericire imensă să dau gol pentru aceste culori. Sunt aici ca să demonstrez. Cu siguranţă această victorie convingătoare ne ajută mult să avem un moral ridicat pentru următoarele meciuri şi pentru campionat în acelaşi timp”, a afirmat atacantul la postul Digisport.

„Am intrat pe gazon cu gândul să o fac fericită pe mama care e în tribună, pe ceilalţi din familie care au venit. Am vrut să arăt că nu sunt cel din meciul trecut. Vreau să mă fac cunoscut în echipă, să mă acomodez şi să jucăm împreună din ce în ce mai bine”, a adăugat Bîrligea.

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format al Europa League la fotbal.

Campioana României a făcut poate cel mai bun joc al său din acest sezon, câştigând prin golurile marcate de Daniel Bîrligea (8), Marius Ştefănescu (32), Darius Olaru (58, 69), în timp ce golul balticilor a fost reuşit de Ziga Lipuscek (23).

FCSB le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe PAOK Salonic (3 octombrie, în deplasare), Glasgow Rangers (24 octombrie, în deplasare), FC Midtjylland (7 noiembrie, acasă), Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...