Caroline Garcia şi-a anunţat finalul carierei

Data:

Jucătoarea franceză de tenis Caroline Garcia, fostă număr 4 mondial şi laureată a Turneului Campioanelor în 2022, a anunţat, vineri, pe reţelele de socializare, finalul iminent al carierei sale de jucătoare profesionistă, cu două zile înainte de debutul său la Roland Garros, informează AFP.

„Dragă tenis, a venit timpul să spun la revedere”, a scris jucătoarea franceză pe contul său de X, precizând că va mai disputa „câteva turnee”, între care Roland Garros (25 mai-8 iunie), unde a ajuns până în sferturile de finală în 2017.

„În următoarele zile, îmi voi face timp să vorbesc despre ce mă aşteaptă. Dar deocamdată, eu vreau doar să savurez din plin ultimele săptămâni în calitate de jucătoare profesionistă”, a adăugat cea care a fost mult timp prima rachetă a tenisului feminin francez, retrogradată între timp pe locul 145 în clasamentul WTA.

„După 15 ani de concurat la cel mai înalt nivel şi peste 25 de ani consacraţi practic fiecare secundă din viaţă acestui sport, mă simt pregătită să întorc pagina şi să deschid un nou capitol”, a afirmat Caroline Garcia, care a stat departe de circuit timp de mai multe luni la finalul anului 2024, pentru a se reface mental.

„Astăzi, a venit timpul să trec la altceva. Corpul meu şi aspiraţiile mele mi-o cer”, a adăugat ea.

„De la debuturile mele, tenisul a reprezentat mai mult decât victorii sau înfrângeri”, a subliniat semifinalista US Open 2022, care nu a câştigat decât trei meciuri în 2025 şi nu a mai jucat la un turneu din martie, de la Miami.

Conform tragerii la sorţi de joi a meciurilor de pe tabloul principal de simplu, Caroline Garcia o va întâlni pe americanca Bernarda Pera (90 WTA) în primul tur al competiţiei de Mare Şlem de la Roland Garros, care va fi marcată şi de retragerea lui Richard Gasquet din tenisul profesionist la aproape 39 de ani.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Herbert Hainer îl vede pe Thomas Muller drept viitor preşedinte al clubului Bayern Munchen

Herbert Hainer, preşedintele clubului de fotbal Bayern Munchen, consideră că atacantul Thomas Muller îl poate înlocui în această...

Arina Sabalenka termină sezonul pe primul loc în clasamentul WTA

Belarusa Arina Sabalenka va termina sezonul pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA),...

Lewandowski a reuşit un hat-trick pentru FC Barcelona în meciul cu Celta Vigo (4-2)

Atacantul polonez Robert Lewandowski a reuşit un hat-trick pentru FC Barcelona în partida câştigată în deplasare de echipa...

Paris Saint-Germain, învingătoare la Lyon (3-2), revine pe primul loc în Ligue 1

Paris Saint-Germain, campioana en titre a Franţei la fotbal, a învins in extremis, cu scorul de 3-2, formaţia...