Carlos Alcaraz a câştigat trofeul la Buenos Aires, la revenirea sa în circuitul ATP

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 2 mondial şi principalul favorit, a câştigat turneul pe zgură de la Buenos Aires, la revenirea sa în circuitul ATP după o absenţă de trei luni şi jumătate, din cauza unei accidentări, învingându-l în finală, cu 6-3, 7-5, pe britanicul Cameron Norrie, după o oră şi 33 de minute de joc, anunță Agerpres.

Alcaraz (19 ani) a devenit în septembrie 2022 cel mai tânăr jucător din istorie care a urcat în fotoliul de lider al clasamentului ATP, poziţie din care a fost detronat luna trecută de sârbul Novak Djokovic, în urma victoriei acestuia de la Australian Open, turneu la care ibericul nu a luat parte.

Trofeul cucerit în capitala Argentinei de Carlos Alcaraz este al şaptelea la simplu din palmaresul său, în nouă finale disputate.

Turneul de la Buenos Aires, dotat cu premii totale de 626.595 de dolari, a fost prima competiţie la care spaniolul a luat parte începând din luna noiembrie, când a suferit o ruptură musculară în zona abdominală, care l-a făcut să rateze atât Turneul Campionilor de la Torino, cât şi Openul Australiei.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal masculin: CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint

CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint în Liga Naţională de handbal masculin, după ce a învins-o pe...

Canotaj: Bronz pentru România la Europene, în proba de 8+1 masculin

Echipajul de 8+1 masculin al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de...

Tenis: Tsitsipas, out din primul tur la Madrid

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona,...

Tenis: Jannik Sinner a debutat cu dreptul la Madrid

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, principalul favorit, a debutat cu o victorie la turneul ATP Masters 1.000...