Brittney Griner a afirmat că a adus din greşeală canabis în Rusia

Data:

Celebra baschetbalistă americană Brittney Griner a afirmat la procesul ei că a adus din greşeală canabis medicinal în Rusia şi nu a intenţionat niciodată să introducă droguri de contrabandă, informează AFP, potrivit Agerpres.

În vârstă de 31 de ani, această jucătoare de 2,06 metri, considerată una dintre cele mai bune din lume, este judecată după ce a fost arestată în luna februarie la sosirea pe aeroportul moscovit Şeremetievo, când era în posesia unor ţigări electronice şi a unui „lichid care prezenta un miros special” de ulei de canabis, conform serviciului federal al vămilor ruse.

Acuzată de contrabandă cu droguri, Brittney Griner riscă 10 ani de închisoare.

Acest proces are o puternică încărcătură geopolitică, în condiţiile în care tensiunile dintre Moscova şi Washington sunt la apogeu odată cu conflictul din Ucraina. Mulţi observatori suspectează Rusia că ar folosi acest caz pentru un viitor schimb de prizonieri cu Statele Unite.

Jucătoarea a arătat fotografii cu apropiaţii şi soţia sa miercuri, înainte de începutul audierii la tribunalul din Himki, lângă Moscova, unde este judecată de la începutul lunii iulie.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thibaut Courtois, în lotul lui Real Madrid pentru meciul cu Bayern Munchen din UCL

Portarul belgian Thibaut Courtois, revenit după o gravă accidentare la genunchi suferită în vara trecută, a fost inclus...

Elisabeta Lipă – Sunt mândră de rezultatele de la Europene, dar valoarea actuală a sportivilor nu e cea adevărată

Preşedinta Agenţiei Naţionale de Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, luni, la Salonul Oficial al Aeroportului ''Henri Coandă'',...

Ciclism feminin: Lidl Trek castigatoare in prima etapă a Turului Spaniei, un contratimp pe echipe

Lidl-Trek a câştigat prima etapă a ediţiei a 10-a a Turului ciclist feminin al Spaniei, un contratimp pe...

NBA: Minnesota Timberwolves, prima echipă calificată în turul 2 al play-off-ului

Minnesota Timberwolves este prima echipă calificată în semifinalele conferinţelor ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), după ce a...