Box: Preşedintele WBC vede meciul Canelo Alvarez – Bivol deasupra aspectelor politice

Data:

Preşedintele Consiliului Mondial al Boxului (WBC), Mauricio Sulaiman, a afirmat că meciul dintre mexicanul Saul ”Canelo” Alvarez şi rusul Dmitri Bivol, programat pe 7 mai la Las Vegas, se ridică deasupra aspectelor politice, transmite EFE, citat de Agerpres.

”Ar fi păcat să anulăm sau să punem etichete luptei dintre ‘Canelo’ şi Bivol: mă bucur că acest meci are loc şi cei doi pot arăta în ring că boxul este mult deasupra politicii”, a declarat Sulaiman.

Saul Alvarez a urcat ultima oară în ring în noiembrie 2021, când l-a învins prin KO pe americanul Caleb Plant şi a unificat în premieră centurile majore (WBC, WBA, WBO şi IBF) în istoria categoriei supermijlocie. Mexicanul a ajuns la 57 victorii (39 KO), două egaluri şi o înfrângere în palmares. Bivol, 31 ani, de origine kirghiză (din tată moldovean şi mamă coreeană), deţine din 2017 titlul WBA la semigrea şi este neînvins în cele 19 meciuri disputate, dintre care 11 au fost câştigate prin KO.

Sulaiman a anunţat pe 1 martie că WBC nu va suspenda meciurile în care sunt implicaţi pugilişti ruşi şi belaruşi, opinând că sportivii nu sunt implicaţi în conflictul dintre Rusia şi Ucraina: ”Este o problemă sensibilă din cauza a ceea ce se întâmplă, dar am mai spus că boxerii nu sunt de vină pentru nimic. Mă bucur că are loc această luptă, care nu are nicio legătură cu conflictul”.

Cu câteva săptămâni înainte, ucraineanul Vladimir Kliciko, fost campion mondial al greilor, a făcut o petiţie la WBA în care solicita anularea meciului Canelo – Bivol.

”Nu vreau să intru într-un conflict inutil. Ne rugăm pentru pace în fiecare zi, iar sportul este şi un mod de a cere pace. Sperăm că va veni în curând o soluţie pentru a pune capăt acestui război”, a adăugat şeful WBC, care a avut o convorbire de 20 minute cu Kliciko, aflat la Kiev.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...