Bolnav de cancer, Pele suferă de ”insuficienţă renală şi cardiacă”

Data:

Cancerul lui Pele „progresează” şi legenda braziliană a fotbalului primeşte „un tratament mai intensiv” din cauza unei „insuficienţe renale şi cardiace”, a anunţat spitalul din Sao Paulo unde fiicele sale se pregătesc să petreacă Crăciunul alături de el, informează AFP, citată de Agerpres.

Regele Pele, în vârstă de 82 de ani, a fost internat pe 29 noiembrie la spitalul Albert Einstein pentru o reevaluare a tratamentului său chimioterapic după descoperirea unei tumori la colon în septembrie 2021.

„Pacientul prezintă o evoluţie a bolii sale şi se impune un tratament mai intensiv pentru tratarea unei insuficienţe renale şi cardiace”, au explicat medicii în buletinul lor medical.

Pele va rămâne spitalizat „în camera sa normală, unde primeşte tratamentul necesar”. Două dintre fetele sale, Kely Nascimento şi Flavia Arantes, au anunţat pe conturile lor de Instagram că tatăl lor va petrece Crăciunul în spital.

„Crăciunul nostru acasă a căzut. Am decis împreună cu medicii că, din diverse motive, este mai bine să rămână aici, dar cu familia alături”, se arată în comunicatul ilustrat de o fotografie cu cele două surori zâmbitoare.

Pele, fostul jucător al echipelor Santos FC şi New York Cosmos, este singurul jucător din istorie care a câştigat de trei ori Cupa Mondială (1958, 1962, 1970).

Pele a urmărit şi finala Cupei Mondiale din Qatar din spitalul în care se află internat.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...