Turul Franţei va pleca de la Florenţa în 2024

Data:

Pentru prima oară în istoria Turului ciclist al Franţei, startul ediţiei a 111-a din anul 2024 a fost prevăzut în Italia, la Florenţa, şi cu sosirea la Nisa, transmite AFP, citată de Agerpres.

”Turul a început din toate ţările care se învecinează cu Franţa. A plecat chiar de şase ori Olanda, care nu are graniţă comună cu Franţa. Dar încă nu a ajuns încă în Italia. Există un fel de neconcordanţă care va dispărea” a explicat, pentru AFP, Christian Prudhomme, directorul Turului Franţei, care se află până vineri în Italia pentru a prezenta această a 26-a plecare din străinătate, a treia consecutivă după Copenhaga în 2022 şi Bilbao în 2023.

Turul Franţei a cuprins în istoria sa 24 de starturi sau sosiri de etapă în Italia, conform site-ului ledicodutour, dar niciodată nu a fost vorba de prima etapă. Este a cincea ţară la acest capitol, după Belgia, Elveţia, Spania şi Germania.

Şase vârfuri italiene au intrat în programul Turului Franţei: Sestriere (de şapte ori), Tende (2), Agnel (2), Colle de la Lombarda, Prato Nevoso şi Pramartino.

Ultima prezenţă a Marii Bucle în Italia datează din 2011, cu o etapă montană în Alpi, cu sosirea la Pinerolo (etapa a 17-a).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...