Baschet: Starul LeBron James nu se retrage şi va disputa al 21-lea său sezon în NBA

Data:

LeBron James, starul echipei Los Angeles Lakers, care generase unele semne de întrebare legate de o posibilă retragere, în timpul play-off-ul trecut, a confirmat miercuri că va disputa ediţia 2023-2024 a campionatului profesionist nord-american de baschet, care va marca cel de-al 21-lea său sezon în NBA, informează EFE, scrie Agerpres.

„Ziua în care nu voi putea da totul pe teren este ziua în care vor fi terminat. Din fericire pentru voi, băieţi, acea zi nu este astăzi”, a glumit „King James” la ceremonia ESPYS, premiile pe care postul american de televiziune ESPN.

LeBron James va deveni astfel al şaselea jucător din istoria NBA care dispută 21 de sezoane şi va intra în clubul select din care fac parte legendarii Kevin Garnett, Dirk Nowitzki, Robert Parish, Kevin Willis şi Vince Carter (cel din urmă deţine recordul absolut cu 22 de sezoane în cea mai puternică ligă de baschet a planetei).

Vedeta care va împlini 39 de ani în decembrie a asigurat în luna mai, după ce Lakers a pierdut finala Conferinţei de Vest în faţa formaţiei Denver Nuggets, că trebuie să „reflecteze mult” în privinţa viitorul său.

Cel mai bun marcator din istoria NBA a spus în mai multe rânduri, în trecut, că şi-ar dori să joace în NBA alături de fiul său Bronny, care evoluează în prezent în campionatul universitar (USC)

LeBron James, cvadruplu campion al NBA, va încasa în sezonul viitor un salariu de 47 de milioane de dolari la Los Angeles Lakers, având şi o opţiune de aproximativ 50 de milioane de dolari pentru sezonul 2024-2025.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Atletism: Campionul olimpic italian Marcell Jacobs se va antrena în Statele Unite pentru JO 2024

Sprinterul italian Marcell Jacobs, campionul olimpic en titre la 100 m, se va antrena sub comanda antrenorului Rana...

Handbal masculin: CSM Bucureşti, la prima sa înfrângere în acest campionat, la Constanţa

CSM Constanţa a învins-o pe CSM Bucureşti cu scorul de 28-26, duminică, pe teren propriu, într-un meci din...

Lupte: Răzvan Pîrcălabu – Sunt ferm convins că ne vom atinge obiectivele privind calificările la JO 2024

Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că este încrezător că obiectivele privind...

Fotbal: Dragoş Iancu (AFC Hermannstadt), după operaţie – În 3-4 luni voi reveni pe teren

Mijlocaşul Dragoş Iancu, de la AFC Hermannstadt, operat luni după o fractură deschisă de peroneu la piciorul stâng,...