ATP: Dominic Thiem revine cu prilejul unui turneu challenger pe zgură în Spania

Data:

Tenismanul austriac Dominic Thiem, campionul din 2020 de la US Open, a anunţat că revine după accidentarea suferită la încheietură cu prilejul unui turneu challenger pe zgură la Marbella (Spania), care debutează duminică, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Thiem, 28 ani, nu a mai jucat de la turneul de la Mallorca din iunie 2021 şi nu şi-a putut apăra titlul la US Open de anul trecut, în timp ce în clasamentul ATP a coborât pe locul 50.

Austriacul a acceptat un wild card la Marbella, unde va juca şi elveţianul Stanislas Wawrinka, triplu câştigător de Grand Slam, care revine la rândul lui după o accidentare de durată.

”Vreau să iau contact cu competiţia după aceste luni şi cred că acesta este modul potrivit să încep. A fost o perioadă foarte, foarte grea pentru mine şi să revin în turnee este ceea ce am nevoie. Ştiu că va fi un proces lent să revin la nivel de top, dar sunt pregătit să muncesc tare şi să încep cu modestie”, a declarat Thiem pe contul său de Instagram.

Austriacul şi-a amânat revenirea în acest an cu câteva luni, după ce s-a retras succesiv de la turneele din Argentina, Brazilia, Chile, Indian Wells şi Miami.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lionel Messi, în lotul preliminar al naţionalei Argentinei pentru meciurile din luna iunie

Atacantul Lionel Messi a fost inclus în lotul preliminar al naţionalei de fotbal a Argentinei pentru meciurile din...

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar 19 stranieri pentru meciurile naţionalei cu Austria şi Cipru

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 19 jucători care evoluează în străinătate pentru...

NBA – Nuggets şi Thunder vor juca meciul decisiv pentru calificarea în finala Conferinţei de Vest

Denver Nuggets, campioana ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) din 2023, s-a impus cu 119-107 în faţa formaţiei...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu ştiu ce pregăteşte FCSB, noi suntem pregătiţi să câştigăm

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu este...