Alexandru Cicâldău (U Craiova) – Voi da totul pe teren la fiecare meci pentru a ne îndeplini obiectivele

Data:

Fotbalistul Alexandru Cicâldău a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu FC Botoşani, în care va îmbrăca pentru prima oară tricoul alb-albastru de la revenirea la Universitatea Craiova, că va da totul la fiecare meci pentru ca gruparea din Bănie să îşi îndeplinească obiectivele.

„Este un meci foarte important pentru noi în care trebuie să luăm cele trei puncte. Îmi era dor de Craiova şi sunt foarte fericit că am revenit aici. Pentru mine aici este un mediu foarte bun, care mă ambiţionează şi care mă face să mă simt foarte bine. Sper să ne îndeplinim obiectivele împreună. Eu voi da totul pe teren la fiecare meci ca să ne îndeplinim obiectivele. Toţi ne dorim titlu şi fiecare persoană din acest club dă totul pentru acest lucru. Trebuie să luăm fiecare meci în parte, iar cel mai important va fi întotdeauna următorul joc. Dacă vom avea rezultate bune ne vom afla pe un loc bun. Şi cu siguranţă vom aborda fiecare meci la victorie”, a spus el.

Cicâldău, transferat de la Galatasaray Istanbul în septembrie, a explicat că a avut nevoie de o lună pentru a se recupera din punct de vedere fizic.

„Toată lumea era conştientă de situaţia mea atunci când am venit la Craiova. Aveam nevoie de o perioadă pentru a mă pregăti fizic”, a precizat el.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte formaţia FC Botoşani, duminică, de la ora 14:00, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a 13-a a Superligii.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...