Adrienn Dénes, de la Fulgerul Dioşod, este cea mai bună tânără jucătoare din campionatul de futsal feminin

Data:

Fotbalista Adrienn Dénes, de la Fulgerul Dioşod – singura echipă de fotbal feminin din Sălaj -, a fost desemnată cea mai bună tânără jucătoare, la prima participare a echipei sale la campionatul naţional de futsal feminin, anunță Agerpres

Potrivit unei postări făcute miercuri, pe pagina de Facebook Futsalfeminin.ro, Fulgerul Dioşod, echipă aflată la prima participare în competiţia de futsal feminin, a reuşit să surprindă plăcut prin ceea ce au arătat pe suprafaţa de joc.

Acest aspect nu a trecut neobservat, iar jucătoarea Adrienn Dénes a fost desemnată ‘cea mai bună tânără jucătoare’ a celei de-a şase ediţii a campionatul naţional de futsal feminin, competiţie încheiată la finalul lunii ianuarie.

„Eu, când am aflat că participăm la campionatul naţional de futsal feminin, am fost foarte fericită. A fost o experienţa foarte bună şi turul de campionat, dar returul l-am aşteptat şi mai mult, din cauza ambientului plăcut, dar şi prin prisma meciurilor tari. În retur am luptat şi am făcut meciuri bune, iar punctul culminant a venit în meciul cu campioana Luca Braşov, când la vestiare m-am gândit să nu primim 10 goluri şi apoi am făcut surpriza şi am învins cu 3-2. La final, nu îmi venea să cred, dar am fost foarte bucuroşi. La festivitatea de premiere mi-am auzit numele şi distincţia de ‘Cea mai bună jucătoare sub 18 ani’. Am fost surprinsă şi foarte fericită în acelaşi timp. Pe aceasta cale vreau să mulţumesc echipei, antrenorului pentru sprijinul acordat şi organizatorilor, că ne-au oferit acesta posibilitate de a juca futsal. A fost o experienţa superbă pentru mine acest campionat şi cu siguranţă vreau sa continui să joc futsal”, precizează Denes în postarea menţionată.

Prima echipă de fotbal feminin din Sălaj, AS Fulgerul Dioşod, s-a înfiinţat în 2022 într-o mică localitate din comuna Hereclean, la dorinţa unor fete, iniţiativa unor părinţi şi a unui profesor de sport pasionat – Adorjan Tarr, precum şi cu sprijinul autorităţilor locale.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedro Rocha, desemnat în funcţia de preşedinte al Federaţiei spaniole

Pedro Rocha, inculpat în afacerea de corupţie care afectează Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), a fost numit, vineri,...

Elias Charalambous (FCSB) – Avem o mare motivaţie să câştigăm acest titlu de campioni

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că jucătorii săi sunt foarte motivaţi...

România a ajuns la 80 de sportivi calificaţi la JO 2024, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat biletul pentru Paris

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a...

Oţelul Galaţi a obţinut licenţa pentru cupele europene, Corvinul aşteaptă răspunsul UEFA

Administraţia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul oficial al FRF, că...