Adrian Păun a revenit la CFR Cluj după doi ani

0
100

Fotbalistul Adrian Păun a revenit la CFR Cluj după două sezoane petrecute în campionatul Israelului, informează gruparea ardeleană pe site-ul său oficial.

„14 ani, 309 meciuri, 29 de goluri şi 31 de pase decisive. Când vine vorba despre momentele frumoase trăite alături de familia CFR-istă, acestea nu vor putea fi numărate vreodată. După aproape două sezoane petrecute în prima ligă din Israel, perioadă în care a evoluat pentru Hapoel Beer Sheva şi Bnei Sakhnin, Adiţă se întoarce acasă, în Gruia, la echipa alături de care a obţinut nu mai puţin de 8 trofee. Bine ai revenit, Adiţă! Îţi urăm cât mai multe reuşite alături de noi”, se menţionează pe site-ul citat.

În vârstă de 29 de ani, Păun a fost cedat de CFR Cluj la Hapoel Beer Sheva în septembrie 2022, iar în ultimul sezon a îmbrăcat tricoul formaţiei Bnei Sakhnin.

Jucătorul care evoluează ca extremă stânga are în palmares 5 titluri, 1 Cupă şi 2 Supercupe ale României, toate cu CFR Cluj.

În această pauză competiţională CFR Cluj a realizat până acum cinci transferuri: mijlocaşul Andrei Artean, fundaşul dreapta Armend Thaqi (FC Ballkani), fundaşul stânga Simao Rocha (Pacos de Ferreira), fundaşul Anton Kresic (Rijeka) şi extrema stângă Adrian Păun (Bnei Sakhnin), la care se adaugă cel al atacantului liberian Mohammed Kamara (Hapoel Haifa), perfectat din iarnă.

CFR s-a despărţit în această vară de fundaşul Cristian Manea, de mijlocaşul italian Filippo Falco, de mijlocaşul marocan Omar El Kaddouri, de fundaşul croat Petar Mamic şi de portarii Cătălin Căbuz şi Cristian Bălgrădean.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.