Cupa Angliei: Chelsea a retras cererea de a juca meciul cu Middlesbrough cu porțile închise

Data:

Clubul Chelsea a retras cererea ca meciul de sâmbătă de pe terenul lui Middlesbrough, din sferturile de finală ale Cupei Angliei, să se dispute cu porţile închise, a anunţat Federaţia engleză de fotbal (FA), citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Chelsea adresase această cerere conducerii FA, din motive de „integritate sportivă”, deoarece clubul londonez nu poate vinde bilete din cauza restricţiilor impuse de autorităţile britanice. Gruparea londoneză este supusă unor restricţii în condiţiile sancţiunilor impuse proprietarului său, rusul Roman Abramovici.

„FA rămâne în discuţii în desfăşurare cu Chelsea, Premier League şi Guvernul pentru a găsi o soluţie care să le permită atât fanilor Chelsea să fie prezenţi la meciuri, cât şi suporterilor echipelor oaspete să fie prezenţi pe Stamford Bridge, asigurându-se în acelaşi timp că sancţiunile sunt respectate”, a indicat FA.

Chelsea precizase marţi că poartă „discuţii ample” cu Biroul de Implementare a Sancţiunilor Financiare, dar nu ar putea face la timp modificări la licenţă pentru a le vinde bilete fanilor săi la meciul de sâmbătă de pe stadionul Riverside.

„Este important pentru competiţie ca meciul împotriva lui Middlesbrough să meargă înainte, totuşi, cu o reticenţă extremă, cerem conducerii FA să dispună ca meciul să se joace cu porţile închise din motive de integritate sportivă”, a declarat marţi gruparea din Premier League într-un comunicat.

„Chelsea FC recunoaşte că un astfel de rezultat ar avea un impact uriaş asupra lui Middlesbrough şi a suporterilor săi, ca şi asupra fanilor noştri care au cumpărat deja numărul limitat de bilete ce au fost puse în vânzare înainte de impunerea licenţei. Dar credem că acesta este cel mai corect mod de a proceda în circumstanţele actuale”, a indicat gruparea de pe Stamford Bridge.

Cererea ca meciul de sâmbătă să aibă loc cu porţile închise a fost întâmpinată cu critici.

„(Chelsea)… nu pare să înţeleagă gravitatea situaţiei în care se află, fiind deţinut de o entitate care a fost sancţionată din cauza legăturilor cu o persoană (Putin) responsabilă pentru acte îngrozitoare în Ucraina”, a declarat un oficial al guvernului britanic.

„Nu ne opunem ca Chelsea să aibă fani pe termen lung, dar nu vom permite ca banii din vânzarea biletelor să ajungă la o entitate sancţionată. Chelsea ar trebui să petreacă mai puţin timp îngrijorându-se că are câteva mii de fani la un meci şi să se concentreze pe trecerea clubului în mâinile cuiva care nu are legătură cu un aţâţător la război”, a adăugat oficialul.

Chelsea, deţinătoarea Ligii Campionilor, joacă marţi pe terenul echipei franceze Lille în returul optimilor de finală ale acestei competiţii. În tur, formaţia antrenată de Thomas Tuchel a câştigat cu 2-0. Chelsea a pierdut luna trecută finala Cupei Ligii engleze în faţa lui Liverpool, la lovituri de departajare.

Londonezii sunt pe locul 3 în Premier League, cu 59 de puncte după 28 de meciuri, la 11 puncte de liderul Manchester City.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...