Chelsea a cerut ca meciul cu Middlesbrough, din Cupa Angliei, să aibă loc cu porţile închise

Data:

Chelsea a cerut ca meciul de sâmbătă de pe terenul lui Middlesbrough, din sferturile de finală ale Cupei Angliei la fotbal, să aibă loc cu porţile închise, din motive de „integritate sportivă”, deoarece clubul londonez nu poate vinde bilete din cauza restricţiilor impuse de autorităţile britanice, informează Reuters, conform Agerpres.

Chelsea, care a adresat o cerere conducerii Federaţiei engleze de fotbal (FA), este supusă unor restricţii în condiţiile sancţiunilor impuse proprietarului său, rusul Roman Abramovici.

Clubul londonez a indicat că poartă „discuţii ample” cu Biroul de Implementare a Sancţiunilor Financiare, dar nu ar putea face la timp modificări la licenţă pentru a le vinde bilete fanilor săi la meciul de sâmbătă de pe stadionul Riverside.

„Este important pentru competiţie ca meciul împotriva lui Middlesbrough să meargă înainte, totuşi, cu o reticenţă extremă, cerem conducerii FA să dispună ca meciul să se joace cu porţile închise din motive de integritate sportivă”, a declarat marţi gruparea din Premier League într-un comunicat.

„Chelsea FC recunoaşte că un astfel de rezultat ar avea un impact uriaş asupra lui Middlesbrough şi a suporterilor săi, ca şi asupra fanilor noştri care au cumpărat deja numărul limitat de bilete ce au fost puse în vânzare înainte de impunerea licenţei. Dar credem că acesta este cel mai corect mod de a proceda în circumstanţele actuale”, a indicat gruparea de pe Stamford Bridge.

Reuters a contactat FA pentru comentarii.

Chelsea, deţinătoarea Ligii Campionilor, joacă marţi pe terenul echipei franceze Lille în returul optimilor de finală ale acestei competiţii. În tur, formaţia antrenată de Thomas Tuchel a câştigat cu 2-0. Chelsea a pierdut luna trecută finala Cupei Ligii engleze în faţa lui Liverpool, la lovituri de departajare.

Londonezii sunt pe locul 3 în Premier League, cu 59 de puncte după 28 de meciuri, la 11 puncte de liderul Manchester City.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romelu Lukaku, în conflict cu conducerea clubului, ar putea să nu mai joace pentru Napoli

Atacantul belgian Romelu Lukaku, în conflict cu conducerea clubului Napoli, ar putea să nu mai joace pentru echipa...

UEFA a respins plângerea clubului FC Barcelona împotriva arbitrului român Istvan Kovacs

Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a respins plângerea oficială depusă de clubul FC Barcelona la...

Liverpool este capabilă să facă ceva special în returul cu PSG, crede antrenorul Arne Slot

Antrenorul echipei FC Liverpool, Arne Slot, a declarat luni că elevii săi trebuie să marcheze primul gol în...

Luis Enrique (PSG) se aşteaptă la un meci dificil la Liverpool, în Liga Campionilor

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat luni că se aşteaptă la un "meci complicat" la Liverpool,...