Argentina a surclasat Porto Rico într-un meci amical, cu 6-0

Data:

Naţionala de fotbal a Argentinei, campioana mondială en titre, a surclasat selecţionata Porto Rico cu scorul de 6-0, marţi, la Fort Lauderdale (SUA), într-un meci amical, în care starul Lionel Messi nu a marcat, dar a dat două pase de gol, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Alexis Mac Allister (14, 36), Gonzalo Montiel (23) şi Lautaro Martinez (79, 84) au marcat pentru echipa Albiceleste, la care se adaugă autogolul lui Steven Echevarria (64). Messi a oferit assist-uri la reuşitele lui Gonzalo Montiel şi Lautaro Martinez (cea din min. 84).

Meciul trebuia să aibă loc iniţial la Chicago, pe 13 octombrie, dar a fost mutat în Florida din cauza tensiunilor politice existente în metropola din statul Illinois sau, potrivit organizatorilor, din cauza vânzării reduse a biletelor, notează AFP.

În alt meci, disputat între două echipe calificate la Cupa Mondială din 2026, Coreea de Sud a dispus de Paraguay cu 2-0.

Norvegia, fără vârful de lance Haaland, a remizat cu Noua Zeelandă, formaţie calificată la turneul final de anul viitor, 1-1.

Echipa Statelor Unite, una dintre gazdele Cupei Mondiale din 2026, alături de Mexic şi Canada, a învins Australia cu 2-1, graţie dublei lui Haji Wright.

Canada a fost ţinută în şah de Columbia (0-0), iar Mexicul a remizat cu Ecuador (1-1), toate aceste şase echipe având asigurate biletele pentru competiţia de anul viitor.

Rezultatele meciurilor amicale inter-ţări de marţi:
Japonia – Brazilia 3-2
Au marcat: Takumi Minamino 52, Keito Nakamura 62, Ayase Ueda 71, respectiv Paulo Henrique 26, Gabriel Martinelli 32.

Coreea de Sud – Paraguay 2-0
Au marcat: Ji-Sung Eom 15, Hyeon-Gyu Oh 75.

Iran – Tanzania 2-0
Au marcat: Amirhossein Hosseinzadeh 17 – penalty, Mohammad Mohebi 26.

Norvegia – Noua Zeelandă 1-1
Au marcat: Antonio Nusa 62, respectiv Finn Surman 45+1.

Albania – Iordania 4-2
Au marcat: Mo Abualnadi (autogol) 40, Armando Broja 65, Arber Hoxha 75, Nedim Bajrami 79, respectiv Ali Olwan 90.

Rusia – Bolivia 3-0
Au marcat: Leci Sadulaev 18, Aleksei Miranciuk 43, Ivan Sergheev 57.

Canada – Columbia 0-0

Porto Rico – Argentina 0-6
Au marcat: Alexis Mac Allister 14, 36, Gonzalo Montiel 23, Steven Echevarria (autogol) 64, Lautaro Martinez 79, 84.

SUA – Australia 2-1
Au marcat: Haji Wright 33, 51, respectiv Jordan Bos 19.

Mexic – Ecuador 1-1
Au marcat: German Berterame 3, respectiv Jordy Jose Acivar Macias 20 – penalty.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid a lansat procesul electoral; candidaţii au zece zile pentru a se înscrie

Clubul Real Madrid a lansat oficial procesul electoral joi, la două zile după ce preşedintele său, Florentino Perez,...

Jannik Sinner a ajuns la a 32-a victorie consecutivă în turneele ATP Masters 1.000, nou record

Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial, s-a calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat...

Arsenal şi-a invitat la finala Ligii Campionilor angajaţii, care vor trebui să plătească 1.000 de euro

Clubul de fotbal Arsenal Londra şi-a invitat la finala Ligii Campionilor angajaţii, care vor trebui însă să plătească...

Arne Slot crede că va fi antrenorul lui Liverpool şi în sezonul viitor

"Am toate motivele să cred că voi fi antrenorul lui Liverpool în sezonul viitor", a declarat Arne Slot,...