Preşedintele Federaţiei ucrainene, convins că naţionala de fotbal se va califica la CM 2022 din Qatar

Data:

Preşedintele Federaţiei ucrainene de fotbal (UAF), Andrei Pavelko, este încrezător că naţionala ţării sale va merge la Cupa Mondială 2022 din Qatar (21 noiembrie – 18 decembrie) în ciuda contextului politico-militar actual generat de invazia rusă, scrie EFE, conform Agerpres.

Pavelko, care conduce Federaţia din martie 2015, a explicat că UAF nu şi-a încetat activitatea de la începutul invaziei Rusiei, din 24 februarie, deşi şi-a mutat sediul în regiunea transcarpatică, împreună cu Comitetul Olimpic al ţării, acesta din urmă acţionând şi ca centru de coordonare a asistenţei internaţionale în timpul războiului.

‘Avem încredere că acest război se va termina. În fiecare zi suntem mai aproape de victorie. Sunt sigur că după război jucătorii noştri vor oferi cele mai frumoase momente suporterilor: calificarea la Cupa Mondială. Vom face tot posibilul pentru a pregăti echipa şi pentru a face performanţă. UEFA şi FIFA ne ajută în acest sens’, a spus Pavelko.

El a arătat că toţi suporterii ucraineni ‘şi-ar dori ca echipa să înfrunte calificările’ la Cupa Mondială ‘în cel mai bun mod posibil’, deşi ‘azi nu vorbim despre fotbal, ci despre ţară şi despre vieţile oamenilor’.

‘Astăzi ideea noastră este să câştigăm războiul cât mai curând posibil şi să finalizăm campionatul. Nu toate stadioanele vor fi gata, dar vom găsi o oportunitate de a încheia campionatul. Înţelegem că situaţia se poate dezvolta în diferite scenarii, aşa că vom studia împrejurările’, a spus el despre o eventuală reluare a ligilor suspendate.

Preşedintele UAF şi-a imaginat şi cum va fi revenirea fotbalului în ţara sa, după război, şi a avansat ideea de a organiza un meci la Kiev.

‘Vreau să o sărbătoresc în Arena Donbas, când ne eliberăm propriul pământ de fasciştii ruşi, când va reveni pacea. Arena Donbas va fi cel mai bun cadou pentru fanii noştri’, a spus el.

Aşa cum se ştie, Federaţia de fotbal din Ucraina a primit un transport de ajutoare umanitare trimis de Fundaţia FIFA, care include medicamente, truse de prim ajutor, defibrilatoare şi alte materiale medicale, care vor ajunge sub formă de donaţie la Spitalul Clinic Militar din Kiev.

UAF, care şi-a mutat sediul după invadarea Ucrainei de către Rusia, a înfiinţat un centru de coordonare, condus de preşedintele Andrei Pavelko, şi toate materialele medicale vor fi trimise la sediul din Kiev, care s-a transformat într-un comandament umanitar pentru medicii militari şi cei care ajută populaţia.

”Federaţia de Fotbal a Ucrainei şi Centrul de Coordonare UAF îşi exprimă profunda recunoştinţă faţă de FIFA, reprezentată de preşedintele Gianni Infantino şi de toţi partenerii noştri străini, pentru sprijinul pe care îl primeşte comunitatea ucraineană de fotbal în apărarea independenţei noastre”, se arată într-un comunicat al UAF.

Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, declarând că trebuie demilitarizat şi ‘denazificat’ vecinul său sudic în ceea ce ea numeşte o operaţiune militară specială, conform Reuters. Ucraina şi aliaţii ei occidentali denunţă însă un pretext al Rusiei pentru război.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...