Stefanos Tsitsipas şi Nick Kyrgios au fost amendaţi de organizatorii turneului de la Wimbledon

Data:

Grecul Stefanos Tsitsipas şi australianul Nick Kyrgios au fost amendaţi de către organizatorii turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după meciul dintre cei doi din turul 3, câştigat sâmbătă de australian în patru seturi într-o ambianţă tensionată, informează AFP, potrivit Agerpres.

Tsitsipas, locul 5 mondial şi al patrulea favorit, a fost amendat cu 10.000 dolari pentru că a trimis în mod voluntar şi cu forţă o minge în publicul prezent pe arena nr.1, iar Kyrgios (40 ATP) a primit o amendă de 4.000 dolari pentru proferarea unui gest obscen.

Într-un meci pe care l-a calificat „nebun”, Kyrgios a făcut tot posibilul pentru a-l perturba şi enerva pe adversarul său, contrariind arbitrul şi publicul.

La rândul său, Tsitsipas l-a vizat în repetate rânduri pe australian cu diverse lovituri, dar fără să-l atingă.

Timp de 3 ore şi 17 minute, cei doi jucători, care au arătat un tenis de un nivel foarte înalt, s-au înfruntat sub fluierăturile, încurajările, strigătele unui public frenetic. În final, Kyrgios l-a învins pe grec cu 6-7 (2/7), 6-4, 6-3, 7-6 (9/7) şi s-a calificat în optimile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Portarul Maignan (Milan) critică şi el disputarea meciului cu Como în Australia

Portarul naţionalei de fotbal al Franţei şi al echipei AC Milan, Mike Maignan, a declarat că este ''total...

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Osaka (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la...

Jessica Pegula a revenit pe locul 5 în clasamentul WTA

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, câştigătoarea turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), duminică, s-a apropiat de...

Haaland a părăsit, duminică, lotul Norvegiei

Atacantul Erling Haaland a revenit la clubul său Manchester City, după ce a primit permisiunea de a părăsi...