Christian Eriksen revine la naţională, la aproape nouă luni după stopul cardiac suferit la EURO

Data:

Starul fotbalului danez Christian Eriksen va reveni în echipa naţională a ţării sale, la aproape nouă luni după stopul cardiac pe care l-a suferit în cursul unui meci de la EURO 2020, a anunţat marţi Federaţia din Danemarca (DBU), citată de AFP, potrivit Agerpes.

Decarul danez, care a revenit în competiţie la sfârşitul lunii februarie, în Premier League, sub culorile noului său club Brentford, figurează în lotul danez pentru meciurile amicale cu Olanda şi Serbia, programate pe 26 şi 29 martie, a precizat DBU într-un comunicat.

Eriksen trăieşte în prezent cu un defibrilator intern după stopul cardiac survenit pe 12 iunie, în timpul partidei cu Finlanda de la Campionatul European, când a fost resuscitat pe gazon timp de mai multe minute, sub ochii coechipierilor şi şi ai spectatorilor înmărmuriţi, precum şi ai milioanelor de telespectatori, înainte de a fi transportat la spital.

Selecţionerul danez Kasper Hjulmand a precizat că s-a deplasat personal la Londra pentru a-l urmărit pe Eriksen la antrenamente şi în meciuri, declarându-se mulţumit de forma arată de fostul jucător al lui Tottenham şi Inter Milano.

„Întotdeauna sunt lucruri care se pot îmbunătăţi, este normal, dar el joacă la un nivel înalt”, a precizat Hjulmand.

În vârstă de 30 ani, Christian Eriksen a marcat 36 de goluri în 109 selecţii pentru naţionala Danemarcei, calificată la Cupa Mondială 2022 din Qatar.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...