Andrei Arădoaie: „O medalie la Jocurile Olimpice este un obiectiv greu, dar se poate realiza”

Data:

Pugilistul Andrei Arădoaie, care a adus prima medalie României la o ediţie a Campionatelor Europene de box după o pauză de 7 ani, a declarat, într-o conferinţă de presă, că un loc pe podium la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 este un obiectiv dificil, dar a subliniat că acesta se poate realiza, potrivit Agerpres.

„Eu o să trag din ce în ce mai mult şi sper să aduc cât mai multe medalii la Mondiale, Europene şi Jocurile Olimpice. O medalie la Jocuri este un obiectiv greu, dar se poate realiza. Eu cred că pot, am încredere în mine. Îmi doresc o medalie olimpică, mai ales după eşecul de anul trecut. Sunt motivat să îmi realizez acest obiectiv. Dorinţa de a aduce o medalie României (n.r. – la Jocurile Olimpice) mă motivează să nu trec la profesionişti. Jocurile Olimpice nu sunt aşa departe, trece repede timpul”, a afirmat el.

Drumul către medalia de bronz de la Campionatele Europene de la Erevan (Armenia) a fost unul dificil, a afirmat Arădoaie, în special din cauza faptului că a trebuit să urce în ring destul de repede după o accidentare.

„Cu mâna la care am fost accidentat nu am avut nicio problemă la Europene, chiar m-am simţit bine. Mă aşteptam să mă doară, dar nu s-a întâmplat aşa, probabil că sunt refăcut 100%. A fost un meci greu în semifinale, am pierdut, dar nu îmi pare rău. Sunt fericit unde am ajuns şi cred că data viitoare când ne vom întâlni rezultatul va fi de partea mea. O fi el un killer, dar data viitoare voi fi şi eu unul. Drum către medalia asta a fost foarte greu pentru că, după cum spuneam, vin după accidentare şi după eşecul de la Jocurile de anul trecut, iar lucrurile astea mă demoralizaseră foarte mult. Însă mi-am revenit şi a ieşit foarte bine. În orice competiţie e mai greu la băieţi decât la fete, dar e normal”, a precizat pugilistul.

Antrenorul său, Dumitru Dorobanţu, a declarat că dacă avea puţină şansă la tragerea la sorţi Andrei Arădoaie putea chiar să câştige medalia de aur.

„Cu asemenea sportivi precum Andrei e uşor să parcurgi drumul de la cadeţi până pe podium la Europenele de seniori. El e un sportiv care găseşte resurse în orice moment. Eu de la plecarea la Europene am spus că mergem la medalie, ceea ce s-a şi întâmplat. Poate dacă aveam o şansă mai bună la tragerea la sorţi şi ajungeam în finală acolo Andrei câştiga. Dar eu sunt fericit pentru că Andrei cu această medalie a reuşit să păşească în elita europeană”, a explicat Dorobanţu.

La 29 mai, boxerul Andrei Paul Arădoaie a obţinut medalia de bronz la Campionatele Europene de la Erevan (Armenia), el fiind învins de georgianul Gheorghi Kuşinaşvili în semifinalele categoriei 86 kg.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...