Minifotbal: România s-a calificat în optimile EMF EURO 2022, după 3-1 cu Albania

Data:

Echipa României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatul European de minifotbal – EMF EURO 2022, de la Kosice (Slovacia), după ce a învins Albania cu scorul de 3-1, în Grupa B, potrivit Agerpres.

Andrei Cosmin Balea, Mircea Ciprian Ungur şi Răzvan Alexandru Plopeanu au marcat golurile tricolorilor, iar pentru albanezi a punctat Eugen Shima.

În alt meci jucat luni, Azerbaidjanul a surclasat Spania cu 5-1.

România ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Azerbaidjan, 3 puncte, Spania, 1 punct, Albania, 1 punct.

Marţi vor avea loc ultimele partide din grupă, Albania – Azerbaidjan (11:30) şi România – Spania (19:45).

Precedentul Campionat European a avut loc în august 2018, la Kiev, în Ucraina, acolo unde România a jucat finala contra Cehiei, finală pierdută cu scorul de 1-4.

Din cauza pandemiei de Covid-19, echipa noastră naţională nu a mai participat la un turneu final din octombrie 2019, de la Campionatul Mondial, de la Perth (Australia). Acolo, România a ocupat locul 3, fiind cea mai bine clasată naţională europeană, primele două locuri revenind Mexicului şi Braziliei.

În total, 24 de echipe participă la această a zecea ediţie a Campionatului European de minifotbal, împărţite în 6 grupe a câte 4 echipe. Primele două clasate din fiecare grupă, precum şi cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea, se vor califica în faza optimilor de finală.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cluj: Masterclass cu Andre Agassi şi Steffi Graf, la Sports Festival 2024

Organizatorii Sports Festival pregătesc o surpriză iubitorilor tenisului, prin organizarea unui masterclass cu foştii campioni Andre Agassi şi...

Marcus Rashford nu a fost inclus în lotul provizoriu al Angliei pentru EURO 2024

Extrema Marcus Rashford, care vine după un sezon dezamăgitor cu Manchester United, nu a fost inclusă în lotul...

Fotbal: Neil Lennon – Vreau să aduc succes Rapidului cât de repede pot

Noul antrenor al echipei de fotbal Rapid Bucureşti, Neil Lennon, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că...

Fotbal: Victor Angelescu a anunţat despărţirea dintre Rapid şi Daniel Niculae

Acţionarul minoritar al clubului de fotbal FC Rapid, Victor Angelescu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă că...