Antrenorul echipei Real Madrid a transmis un mesaj de ‘unitate’ înaintea meciului cu Manchester City

Data:

Xabi Alonso a abordat zvonurile despre viitorul său ca antrenor al echipei Real Madrid, fără a da impresia că are un ultimatum pe masă în ceea ce priveşte meciul cu Manchester City din Liga Campionilor la fotbal, programat miercuri seara, informează EFE.

El a afirmat că are o „comunicare constantă” cu conducerea clubului madrilen, „bazată pe încredere” şi a transmis un mesaj de „calm, unitate şi linişte”.

Într-o apariţie tensionată, cu răspunsuri scurte şi întrebări axate pe situaţia dificilă de pe banca lui Real Madrid, Xabi Alonso a încercat să răspundă cu un mesaj de calm şi optimism pentru viitor. El s-a abţinut de la a-şi critica jucătorii şi a afirmat că simte încrederea conducerii clubului.

„Formăm o echipă şi suntem cu toţii în aceeaşi barcă. Când eşti antrenorul lui Real Madrid, trebuie să fii pregătit să înfrunţi astfel de situaţii cu calm, unitate şi linişte. Aşa simt şi eu. Sunt foarte nerăbdător pentru tot ce urmează şi ce începe mâine”, a declarat Alonso.

„Ştim că putem transforma furia pe care am simţit-o, ceea ce este normal, în entuziasm. Singura noastră atenţie este pe Manchester City şi pe Liga Campionilor. În fotbal, spre bine sau spre rău, perspectivele se pot schimba rapid”, a adăugat tehnicianul spaniol.

Xabi Alonso a afirmat că este „pregătit să înfrunte tot felul de situaţi” şi este concentrat pe meciul cu Manchester City. „Concentrarea mea este pe echipă, pe teren şi pe următorul meci. Asta pot controla şi sunt concentrat pe asta”, a spus el.

„Nu este vorba despre schimbare, ci despre adaptare. Cunosc foarte bine Real Madrid; este cel mai mare club din lume. Trebuie să înveţi din cultura sa şi există un proces de interacţiune cu jucătorii, de înţelegere a modului în care poţi juca. Unele zile merg bine, iar altele nu atât de bine. Facem paşi şi ne aflăm într-o situaţie pe care o înfruntăm cu energie şi pozitivitate”, a explicat antrenorul madrilen.

Cu un „Da” răsunător şi concis, Xabi Alonso a răspuns la întrebarea dacă are sprijinul tuturor jucătorilor săi. El a subliniat că comunicarea cu preşedintele Florentino Perez şi conducerea clubului este foarte bună: „Comunicarea este constantă. Bazată pe încredere, unitate şi afecţiune, suntem cu toţii împreună în asta”.

Antrenorul lui Real Madrid a făcut apel la unitate pentru a depăşi declinul prin care trece echipa sa, după ce a câştigat doar două din ultimele şapte meciuri.

„Trebuie să trecem peste momentele bune şi peste cele mai puţin bune fără fisuri. Suntem convinşi că următorul meci este o oportunitate. Avem un meci foarte palpitant şi incitant împotriva lui City. De acum înainte, trebuie să fim pregătiţi să jucăm, să avem acea energie pentru ca celor de pe Bernabeu să le placă ceea ce văd şi trebuie să existe acea conexiune, pentru că dacă se întâmplă asta, avem şanse mai mari să câştigăm”, a concluzionat antrenorul echipei Real Madrid.

Real Madrid a pierdut cu Celta Vigo, echipa portarului român Ionuţ Radu, scor 0-2, duminică seara, în La Liga, chiar pe Stadionul Bernabeu.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Charalambous (FCSB), înainte de partida cu Feyenoord – Echipa care va câştiga mâine va avea şanse să continue

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu...

Dorinel Munteanu – Pentru mine este o provocare, vreau ca Hermannstadt să redevină o echipă de temut

Noul antrenor al echipa de fotbal FC Hermannstadt, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că instalarea reprezintă o provocare...

Paul Pogba a devenit acţionar al unei echipe profesioniste de curse de cămile

Fotbalistul francez Paul Pogba, mijlocaşul echipei AS Monaco, s-a lansat într-o aventură surprinzătoare, devenind acţionar şi ambasador al...

Dorinel Munteanu, noul antrenor al echipei FC Hermannstadt

Fostul internaţional Dorinel Munteanu a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Hermannstadt,...