Echipa FC Barcelona a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formaţia Atletico Madrid, într-un meci din etapa a 19-a a campionatului de fotbal la Spaniei, disputat marţi seara în devans, în faţa a 45.205 spectatori.
Madrilenii au deschis scorul pe Spotify Camp Nou prin internaţionalul spaniol Alex Baena (19), însă Barca a restabilit egalitatea până la pauză, prin brazilianul Raphinha (26), iar apoi a mai marcat de două ori pe parcursul reprizei secunde, prin spaniolii Dani Olmo (65) şi Ferran Torres (90+6).
În urma acestui succes, FC Barcelona a acumulat 37 de puncte şi şi-a consolidat poziţia de lider în La Liga, distanţându-se la patru lungimi de marea sa rivală Real Madrid, ocupanta locului secund, care va juca miercuri în deplasare cu Athletic Bilbao (locul 8).
Atletico Madrid, care putea urca pe primul loc în clasament în cazul unui succes la Barcelona, a rămas pe poziţia a patra în clasament, cu 31 de puncte. Madrilenii veneau după o serie de şapte victorii consecutive în toate competiţiile.
Pe 11 ianuarie 2026 se vor disputa şi celelalte meciuri ale rundei a 19-a a campionatului Spaniol: Valencia CF – Elche, Sevilla FC – Celta Vigo, Real Oviedo – Betis Sevilla, Villarreal – Deportivo Alaves, Levante – Espanyol Barcelona, Girona- Osasuna Pamplona, Getafe – Real Sociedad şi Rayo Vallecano – Mallorca.
Clasament:
1. FC Barcelona 37 puncte
2. Villarreal 32
4. Atletico Madrid 31
5. Betis Sevilla 24
6. Espanyol Barcelona 24
7. Getafe 20
8. Athletic Bilbao 20
9. Rayo Vallecano 17
…
AGERPRES



