Daniel Bîrligea (FCSB) – Trebuie să se schimbe ceva ca să se lege jocul

Data:

Atacantul Daniel Bîrligea s-a arătat foarte dezamăgit de jocul echipei FCSB, joi seara, după înfrângerea cu 0-1, în faţa sârbilor de la Steaua Roşie Belgrad, în etapa a cincea din competiţia de fotbal Europa League, afirmând că este neapărat nevoie de o schimbare.

„Nu prea am cuvinte. A fost dezastru, mai mult nu pot să zic. Cred că puteam să facem un meci diferit, dar nu ne-a ieşit aproape nimic. Nu mai avem ocazii, nu mai reuşim să înscriem. Am avut o bară în 90 de minute. Nu am făcut un meci superb, dar putea fi şi un parcurs diferit al meciului, dar nu a fost să fie. Suntem frustraţi că nu avem succes, ne dorim în fiecare meci să schimbăm ceva. Sper să găsim acea soluţie să modificăm ceva. Cred că e şi chestia asta mentală. După ce pierzi de foarte multe ori nu mai eşti limpede la minte şi în sufletul tău. Cu siguranţă ne-am dori să dăm mai mult, dar nu ne iese. Trebuie să se schimbe ceva, nu ştiu cum, dar trebuie să schimbe ceva ca să se lege jocul”, a declarat Bîrligea.

El a avut cuvinte de reproş şi la adresa propriilor prestaţii din acest sezon competiţional.

„Nu mi-am dorit niciodată să plec. Sunt de un an şi ceva aici şi mă simt foarte bine, nu se pune problema. Nu au fost discuţii despre plecarea mea. Cine vrea să mă certe, să mă certe. Poate că nu sunt 100%, dar nu pentru că nu îmi doresc. Am încercat la fiecare meci să fac asta şi nu m-am oprit la vreo critică. Dezamăgirea este foarte mare acum, pentru că am trei goluri în campionat, de atacant penibil. Nici atacant nu pot să mă numesc. E foarte corect să primesc critici. Dar mai avem meciuri de jucat şi o să ne revenim, şi nici în Europa nu ne vom da în spate. Vom încerca să luptăm în continuare”, a mai spus Bîrligea la DigiSport.

FCSB a fost învinsă de Steaua Roşie Belgrad cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul ”Rajko Mitic” din Belgrad, în etapa a cincea din competiţia de fotbal Europa League.

Campioana României a lăsat să-i scape printre degete o mare şansă, într-un meci în care a avut avantaj numeric mai bine de o oră, însă a primit gol în superioritate, marcat de brazilianul Bruno Duarte (50).

FCSB a ajuns la patru eşecuri consecutive în competiţie după un debut cu dreptul: 1-0 cu Go Ahead Eagles (deplasare), 0-2 cu Young Boys Berna (la Bucureşti), 1-2 cu Bologna (la Bucureşti), 1-3 cu FC Basel (deplasare) şi 0-1 cu Steaua Roşie (deplasare).

Echipa antrenată de Elias Charalambous va juca în continuare cu Feyenoord (11 decembrie, la Bucureşti), Dinamo Zagreb (22 ianuarie, în deplasare) şi Fenerbahce (29 ianuarie, la Bucureşti).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Situaţia medicală a lui Musiala nu mai reprezintă un motiv de îngrijorare majoră pentru Bayern (Kompany)

Antrenorul echipei Bayern Munchen, Vincent Kompany, a declarat că situaţia medicală a lui Jamal Musiala nu mai reprezintă...

Auto – F1: Charles Leclerc a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Italiei

Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Italiei,...

Borussia Dortmund nu l-a inclus pe căpitanul Emre Can pe lista pentru Liga Campionilor

Borussia Dortmund nu l-a inclus pe căpitanul Emre Can în lotul pentru Liga Campionilor, prezentat forului de conducere...

Neymar, furios pe starea terenului după eliminarea lui Santos din Cupa Braziliei

Echipa Santos FC, eliminată de Palmeiras în sferturile de finală ale Cupei Braziliei (0-3, 0-0), l-a pierdut pe...