Burleanu se aşteaptă ca Istvan Kovacs şi Ovidiu Haţegan să abitreze la Cupa Mondială

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul Comitetului Executiv al FRF, că se aşteaptă ca arbitrii Istvan Kovacs şi Ovidiu Haţegan să oficieze la următoarea ediţie a Cupei Mondiale, potrivit Agerpres.

„De foarte multe ori e foarte greu să fii apreciat la tine în ţară. Iar lucrul ăsta e demonstrat de Istvan Kovacs prin prestaţia sa la nivel internaţional. Istvan Kovacs alături de Ovidiu Haţegan sunt doi arbitri pe care ne bazăm în anii următori în ceea ce priveşte reprezentarea fotbalului Românesc la cel mai înalt nivel. Pe lângă prezenţa lor la Campionatul European, ne aşteptăm ca amândoi să fie prezenţi şi la Cupa Mondială. Asta înseamnă că UEFA şi FIFA recunosc integritatea arbitrajului românesc, dar totodată şi performanţa celor doi. Şi atunci ar trebui să beneficieze de mai multă înţelegere şi în campionatul intern. Kyros Vassaras (preşedintele Comisiei Centrale de Arbitri) se află constant în contact cu Ovidiu Haţegan, pe care îl aşteptăm cât mai repede să revină. Obiectivul pentru el este de asemenea prezenţa la Cupa Mondială. Cu siguranţă el îşi doreşte să revină în arbitraj”, a afirmat Burleanu.

Pentru profesionalizarea arbitrilor, preşedintele FRF îşi doreşte o susţinere financiară din partea Ligii Profesioniste de Fotbal. „Arbitrii sunt singurii amatori în rândul profesioniştilor. Pentru a trece şi ei la profesionişti avem nevoie de susţinerea Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru că LPF produce cea mai importantă sursă de venit, mă refer la comercializarea drepturilor TV. Iar în acest fel pe viitor să putem asista la o schemă financiară pe care să o putem avea şi pentru arbitrii de top din România astfel încât să contribuim la profesionalizarea meseriei de arbitru”, a mai spus Răzvan Burleanu.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...